Skip to content
Puterea Știrilor Video

PSD se pregătește de prezidențiale, cu gândul la locale și parlamentare. Victor Negrescu: Dacă vom reuși să păstrăm această coerență, cred că vom obține un scor bun

Vicepreședintele PSD, Victor Negrescu, a vorbit, în cadrul emisiunii ”Puterea Știrilor”, despre temele pe care le vor aborda social-democrații în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.

Negrescu a precizat că PSD va avea o ”campanie dublă”, una a partidului și una a candidatului Viorica Dăncilă.

”Candidatul are o serie de mesaje, va merge preponderent pe ideea aceasta a apropierii de cetățean, ideea de a se face mai bine cunoscută ca persoană, de a populariza voința, așteptările și mai ales tipul de președinte pe care ni-l dorim. PSD a mers întotdeauna pe ideea aceasta că un președinte social-democrat poate asigura stabilitate, echilibru, consens, poate asigura mai mult calm într-o lume deja prea zbuciumată, mai ales o lume politică unde în ultimii 5 ani mai mult ne-am războit decât să construim.

Și mai e partea politică a campaniei, a PSD, unde vom vorbi de bunăstare, de nevoia unui echilibru constituțional, de respectarea Constituției, de nevoia de a a avea politici care să aducă România la nivelul statelor dezvoltate din Uniunea Europeană”, a spus vicepreședintele PSD.

Victor Negrescu a mai afirmat că ”aceste două paliere” – campania candidatului și cea a partidului – ”merg împreună și, desigur, dacă vom reuși să păstrăm această coerență, cred că vom obține un scor bun la următoarele alegeri, și la prezidențiale, dar mai ales la locale și la generale”.

1 comentariu la “PSD se pregătește de prezidențiale, cu gândul la locale și parlamentare. Victor Negrescu: Dacă vom reuși să păstrăm această coerență, cred că vom obține un scor bun

  1. Aceasta constitutie trebuie in mare parte schimbata nu respectata. Si cine s-o respecte, cetatenii sau organele (puse politic de PSD) statului? Nu are sens sa dau exemplu, ca si asa sunteti deja morti, dar nici macar n-aveti miros sa va dati seama.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *