Skip to content
Politică

PSD și ALDE vor să-i bată pe tehnocrați la numărul de ministere SURSE

www.universuljuridic.ro

Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) vor să îi depășească pe tehnocrați în ceea ce privește numărul de ministere.

Guvernul PSD-ALDE va avea doi vicepremieri, unul pentru PSD şi altul pentru ALDE, şi mai multe ministere decât cel actual, au precizat, joi, pentru Mediafax, surse politice.

Sursele menţionate au precizat că ALDE va avea trei sau patru ministere, cel mai probabil trei ministere pline şi un ministru delegat. De asemenea, se va merge pe ideea ca viitorul Guvern să fie format din oameni noi, care nu au mai făcut parte din cabinete anterioare.

Lista provizorie cu numele miniştrilor există deja, dar aceştia încă nu au fost contactaţi pentru a li se propune ocuparea portofoliilor, întrucât se aşteaptă desemnarea oficială. Totodată, sursele citate au arătat că PSD şi ALDE nu îşi doresc să se ajungă la CCR pentru un prezumtiv conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi şeful statului întrucât ”s-ar întâzia foarte mult” cu validarea Guvernului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *