Coaliția de guvernare modifică pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul urmează să-și asume răspunderea în Parlament marți, la ora 18:00. Pe parcursul zilei au fost depuse mai multe amendamente, iar unele prevederi au fost modificate. Spre exemplu, impozitul pe cifra de afaceri a băncilor a fost dublat – noua cotă e de 2%.
Liderii coaliției s-au reunit marți la Palatul Victoria pentru a definitiva forma finală a proiectului de măsuri fiscale. Pe parcursul zilei au stabilit și ce amendamente acceptă înainte ca Guvernul să meargă în Parlament pentru a-și asuma răspunderea pe acest pachet.
În acest context, multe dintre prevederi sunt schimbate din mers. Una dintre noile prevederi se referă la taxarea băncilor, care ar trebui să plătească un impozit de 2% pe cifra de afaceri în 2024 şi 2025.
În varianta iniţială a proiectului de asumare, impozitul pentru bănci era de 1%. Guvernul se reuneşte marţi, de la ora 15.00, în şedinţă pentru a aproba varianta finală a proiectul de lege privind asumarea răspunderii, cu amendamentele acceptate. În cursul serii, de la ora 18.00, este programată şedinţa de plen reunit pentru asumarea răspunderii.
Citiți AICI articolul complet.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News