În Europa, campania electorală s-a mutat pe TikTok, acolo unde liderii extremişti adună sute de mii de urmăritori, în special din rândul tinerilor. Există îngrijorare şi în România, iar reprezentanţii partidelor tradiţionale, PSD şi PNL, spun că platforma ar trebui reglementată urgent.
Înaintea alegerilor din 9 iunie, din Europa, POLITICO a analizat conturile de TikTok ale membrilor Parlamentului European şi a descoperit că politicienii de extremă dreapta, deşi sunt cei mai puţini la număr, au acumulat în doar o lună peste 39 de milioane de like-uri, în special din partea tinerilor.
AUR, cea mai mare vizibilitate pe TikTok
În România, AUR are cea mai mare vizibilitate pe TikTok, iar un sondaj recent, realizat de IRES, arată că cei mai mulţi dintre tinerii între 18 şi 35 de ani ar vota cu acest partid. Reprezentanţii partidelor tradiţionale spun că TikTok a devenit locul în care proliferează extremismul şi spun că e nevoie urgentă de o reglementare a acestei platforme.
Lucian Romaşcanu, purtător de cuvânt, PSD: Având în vedere fake news, având în vedere tot ce înseamnă toxic pentru tineri, cu hai să bem detergent, hai să ne aruncăm de pe casă, există nevoia reglementării acestei platforme. Într-adevăr, AUR e mai prezent decât partidele tradiţionale pe platformele sociale, şi în special pe Tik Tok, dar în acelaşi timp nu trebuie să uităm că din tot segmentul 18-35 de ani votează doar vreo 25%. Şi din ăştia, 15-20% merg la AUR. Niciodată o măsură de genul ăsta nu are că destinatar AUR sau un partid politic. Este o chestie de igienă a spaţiului virtual.
Reprezentanţii AUR au reacţionat, acuzând majoritatea PSD-PNL de reflexe dictatoriale.
Claudiu Târziu, președintele CNC AUR: Este un reflex totalitar. De altfel, toate manevrele pe care le-au făcut cei de la PSD şi PNL din ultima vreme arată că tendinţa lor e de a instaura o dictatură în România. Mă refer la comasarea alegerilor şi la încercarea de a opri din ascensiune orice forţă politică menită să-i înlăture de la guvernare. Şi singura forţă politică în stare să facă aşa ceva e, în mod evident, AUR.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News