Skip to content
Politică

PSD-ul râde în hohote de ”ASASINAREA” lui Dragnea! A fost poreclit ”noul Vadim”! EXCLUSIV SURSE

Libertatea

Cea mai recentă tiribombă de proporții epice pe care Liviu Dragnea a azvârlit-o în spațiul public – ne referim la puțin spus controversatul scenariu al așa-zisei tentative de asasinat ce l-ar fi țintit, cândva, în primăvara anului trecut, când patru criminali străini și plătiți i-ar fi adulmecat urmele – a stânit hohote de râs și valuri de ironii acide chiar în interiorul PSD. Cu alte cuvinte, teleormăneanul a reușit să devină, în propriul partid, la fel de viral ca pe Facebook.

Ceea ce, în realitate, nu-i deloc rău pentru Dragnea, pe care o parte a presei, societatea civilă, opoziția și cel puțin 100.000 de români gazați îl acuză, cu vehemență, că e direct responsabil pentru măcelul declanșat de Jandarmeria Română pe 10 august, în Piața Victoriei.

”Asasinatul” – scenariul revenirii lui Dragnea

De altfel, acesta a și fost calculul consilierilor șefului PSD, care au premeditat un ”șoc” menit să deturneze atenția publică de la gravele violențe săvârșite în Vinerea Neagră, dar și de la dosarul aferent instrumentat de procurori, făcând totul pentru a genera stupoare, confuzie și, în mod ireversibil, valuri de râsete și ironii. Într-un mod oarecum similar, Securitatea anilor ’80 inventa și împrăștia multe dintre celebrele bancuri care începeau cu ”un rus, un american și un român…”, la finalul cărora semenul nostru era prezentat într-o lumină hazlie și superioară, rolul acestor snoave fiind, la un nivel social larvar, acela de ”supape” destinate amuzamentului controlat și ieftin. Scopul însă era același: să provoace divertisment banal (deseori trivial), bâlci și destindere, deturnând atenția oamenilor de la abuzurile și de la tenebroasele realități ale regimului.

Vadim se întoarce!

Dintre apropiații lui Dragnea, singurul care și-a permis să ia la mișto, în mod oficial, relatările privind așa-zisa tentativă de lovitură de stat, a fost baronul de Vaslui, Dumitru Buzatu, care a avansat ipoteza că, în realitate, co-autorul acestui scenariu ar fi nimeni altul decât… fostul PRM-ist Codrin Ștefănescu, notoriu pentru diversele conspirații pe care le-a invocat de-a lungul timpului. Mai mult chiar, în exclusivitate pentru PSnews.ro, Buzatu s-a întrebat dacă nu cumva viața lui Dragnea a fost salvată de serviciile secrete, printr-o operațiune eficientă și discretă. Cu toate acestea, în spatele ușilor închise ale partidului celor trei trandafiri, râsetele și miștourile au cuprins toate grupările PSD-iste. ”Noul Vadim” este, potrivit surselor noastre, una dintre cele mai recente porecle ale lui Dragnea, aleasă pe motiv că, în ultimii 25 de ani ai aventuroasei sale vieți, extremistul C.V. Tudor obișnuia să anunțe public, aproape lunar, că se pregătesc atentate internaționale la adresa sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *