PSD continuă să vină cu măsuri prin care să crească veniturile românilor. Pe lângă majorarea salariului minim de la 1 ianuarie, PSD propune și introducerea unei serii de deduceri pentru cei cu venituri mici și medii, astfel încât povara fiscală să scadă până la 36%, față de 41% cât este în prezent.
Propunerea cu care vine PSD și prin care urmează să se reducă semnificativ povara fiscală pe salarii se va aplica pentru veniturile de până la 5.700 de lei. Deducerea ar putea aduce o majorare a câștigului anual cu până la 2.400 de lei. În plus, studenții care vor fi angajați vor fi scutiți de plata CASS de 10%, bani care se vor regăsi în venitul net.
PSD propune venituri cu 2400 de lei în plus
Concret, o persoană care este plătită cu salariul minim și are un copil în întreținere va beneficia de cele mai mari deduceri și care vor putea ajunge la 2.400 de lei pe an, adică un venit mai mare cu 200 de lei lunar.
În schimb, o persoană cu salariul minim și care are 4 sau mai mulți copii în întreținere impozitul pe venit va fi zero, va plăti CAS și CASS (redus), iar povara fiscală va scădea de la 32,6% în prezent la 27,6%, ceea ce reprezintă un plus 184 lei net pe luna, 2.208 lei net/an.
Studenții, exceptați de la plata CASS
Deduceri vor fi și pentru cei care nu au copii în întreținere. Spre exemplu, o persoană care are un salariu de 5.000 de lei lunar va avea parte de o deducere de 107 lei lunar, adică 1.284 de lei pe an.
O altă măsură propusă de PSD se referă la studenții și masteranzii care sunt și angajați și care vor fi scutiți de plata CASS. Astfel, aceștia vor beneficia de un venit mai mare cu 10%.
Salariul minim crește de la 1 ianuarie
Salariul minim crește de la 1 ianuarie la 4.050 de lei, ca urmare a introducerii salariului minim european, măsură implementată de guvernarea PSD. Premierul Marcel Ciolacu spune că Guvernul va menține și anul viitor măsura neimpozitării a 300 de lei din salariul minim.
”De la 1 ianuarie 2025, salariul minim va fi 4.050 de lei. Intrăm, astfel, pe traseul salariului minim european! Respectăm directiva europeană care arată că această valoare trebuie să se încadreze intre 47 și 52 la sută din salariul minim european (România va fi la 47%). De asemenea, am căzut de acord să menținem scutirea de taxe pe cei 300 de lei din salariul minim. Apreciez din nou seriozitatea și responsabilitatea partenerilor sociali, acest dialog fiind #calea sigură pentru a asigura un nivel corect al veniturilor pentru salariații din România”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Creșterea salariilor pentru cei cu venituri mici
USR propune de asemenea o neimpozitare a primilor 1.200 de lei din salariu, ceea ce, susțin aceștia, ar însemna un plus de aproximativ 500 de lei lunar. Însă, în forma actuală, această măsură s-ar aplica și celor cu salarii mari, iar cei cu venituri mici ar fi dezavantajați. În schimb, măsura propusă de PSD, prin care se aplică o serie de deduceri, ar aduce venituri mai mari pentru cei cu salarii mici și, în special, cu cei care au copiii în întreținere, adică cei care au cea mai mare nevoie de venituri suplimentare.
PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.
CMF 31240010
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News