Mai mulți parlamentari PSD vor continuarea pensionării cu 2 ani mai devreme pentru locuitorii din 144 de localități afectate de poluare remanentă, astfel încât au inițiat un proiect de lege în acest scop.
Vechea lege privind sistemul unitar de pensii publice reglementa o serie de zone afectate de poluarea remanenta, în care persoanele care au locuit 30 de ani în zonele respective beneficiau de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare. Această prevedere ar fi trebuit să aibă aplicabilitate, până la data de 31 decembrie 2030, dar noua lege a pensiilor, inițiată în 2023 chiar de Guvernul Ciolacu și adoptată de majoritatea PSD-PNL, prevede abrogarea în totalitate a prevederilor începând cu 1 septembrie 2024.
Ca urmare, propunerea legislativă are în vedere modificarea noii legi a pensiilor, în sensul aplicării în continuare, a prevederilor cu privire la reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone cu poluare remanentă.
Vechea lege a pensiilor, actualizată ultima dată chiar în 2023, prevede această măsură pentru locuitorii din 144 de localități: Baia Mare, Călărași, Copșa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureș, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum și în localitățile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieș, Bistra, Lupșa, Ocna Mureș, Ocoliș, Roșia Montană, Sălciua și Zlatna din județul Alba, Aluniș, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din județul Arad, Pitești din județul Argeș, Bacău, Comănești și Onești din județul Bacău, Băița din județul Bihor, Maieru, Rodna și Șanț din județul Bistrița-Năsăud, Codlea, Crizbav, Făgăraș, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou și Victoria din județul Brașov, Brăila, Chișcani și Tichilești din județul Brăila, Anina, Armeniș, Ciudanovița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Reșița din județul Caraș-Severin, Aghireșu, Câmpia Turzii, Căpușu Mare, Dej, Iara și Turda din județul Cluj, Năvodari din județul Constanța, Baraolt din județul Covasna, Târgoviște și Titu din județul Dâmbovița, Ișalnița din județul Dolj, Galați din județul Galați, Clejani, Giurgiu din județul Giurgiu, Letca Nouă, Brănești, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgotești, Fărcășești, Ionești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Prigoria, Roșia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni și Urdari din județul Gorj, Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic și Tulgheș din județul Harghita, Aninoasa, Baia de Criș, Băița, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroșani, Răchitova, Șoimuș, Teliucu Inferior, Uricani, Vața de Jos, Vețel, Vulcan din județul Hunedoara, Ciulnița și Slobozia din județul Ialomița, Băiuț, Borșa, Cavnic, Cicârlău, Desești, Satulung, Șișești, Remetea Chioarului și Copalnic Mănăștur din județul Maramureș, Grințieș și Săvinești din județul Neamț, Brazi, Comarnic, Florești, Ploiești și Valea Călugărească din județul Prahova, Videle din județul Teleorman, Broșteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani și Vatra Dornei din județul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag și Tomești din județul Timiș, Mina Altân Tepe și Tulcea din județul Tulcea, Berbești și Râmnicu Vâlcea din județul Vâlcea,
De reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani beneficiază și locuitorii pe o rază de 8 km în jurul localității în care se află situl contaminat, conform prevederilor încă în vigoare.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News