Skip to content
Puterea Știrilor Video

PSD vrea „mai multă determinare” de la ministrul Virgil Popescu. Radu Oprea: „Cred că se poate mult mai mult”

Inquam Photos / Ilona Andrei

Invitat în studioul Puterea Știrilor, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a precizat că ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, ar trebui să dea dovadă „de mai multă determinare” în activitatea pe care o desfășoară.

„Cred că se poate mult mai mult, mai multă determinare, pentru ca să dea încredere cetățenilor României, economiei românești și celor care sunt implicați, de la producător, distribuitor, furnizor, pe tot lanțul de aprovizionare al consumatorilor din România.

Cred că trebuie mai multă determinare în cazul ministrului Virgil Popescu”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea.

Amintim că mai mulți social-democrați au cerut public remanierea ministrului Virgil Popescu pe motiv că „este veriga slabă din acest Guvern”. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, 12 septembrie, la RTV, că Virgil Popescu a trecut testul moțiunii simple în Parlament pentru că un vot negativ împotriva ministrului PNL al energiei din partea social-democraților ar fi dus la ruperea coaliției.

„În primul rând, vreau să îi felicit pe colegii mei. Să nu credeți că nu au fost dezbateri la grupul parlamentar. Colegii mei au votat pentru continuarea acestei coaliții, pentru că un vot negativ împotriva unui ministru, membru al coaliției, ar însemna că acea coaliție nu mai funcționează”, a explicat liderul PSD și al Camerei Deputaților.

Cu toate acestea, Ciolacu, singurul parlamentar care s-a abţinut de la votul moțiunii simple contra lui Virgil Popescu, a precizat că nu mai are încredere în ministrul PNL al Energiei. „Domnului Virgil Popescu, eu nu îi mai dau un cec în alb după aproape un an, dar este, repet, o discuție foarte clară. Remanierile se fac la Guvern, evaluarea miniștrilor o face primul-ministru. Fiecare cu atribuțiile lui”, a spus președintele PSD.

Pe 7 septembrie, Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă iniţiată de USR împotriva ministrului PNL al energiei, Virgil Popescu. 191 de voturi au fost „contra”, 85 de voturi „pentru” şi o abţinere. A fost a treia moțiune simplă contra lui Virgil Popescu în 2022. Toate trei au „picat” la vot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *