Skip to content
Opinii & Analize

PSD vrea să dea jos Guvernul, profitând de războiul Cîțu vs. Orban. De ce Rafila nu e cea mai bună opțiune

PSD se lasă purtat de val și propune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, sperând că războiul din interiorul PNL, pentru conducerea partidului, le va aduce voturile necesare. În 2021, nicio moțiune simplă pregătită de PSD nu a trecut, ceea ce arată că partidul condus de Marcel Ciolacu nu are putere în Parlament.

Actuala coaliție de guvernare, PNL-USRPLUS-UDMR, are 260 de voturi în Parlament, deși ar fi avut nevoie doar de 228 pentru a forma majoritatea. Astfel, Cîțu are un avantaj de 32 de voturi pe care le pierde doar dacă cineva va trăda actuala înțelegere. O parte din voturi le-ar putea pierde din cauza UDMR, dacă maghiarii vor trece de partea PSD. Ar mai putea pierde voturi dacă va exista o ruptură în interiorul partidului. Nu în ultimul rând, USRPLUS ar putea să iasă de la guvernare dacă premierul va mai demite un alt ministru din partidul lui Barna.

Cea mai mare amenințare pentru Cîțu este chiar o trădare din interiorul PNL, dar nu neapărat pentru că liberalii și-ar dori să-l dea jos, ci pentru că anumite tabere pro-Cîțu duc un război al orgoliilor. În timpul negocierilor pentru formarea coaliției de guvernare, Robert Sighiartău, secretar general în PNL, voia să organizeze un puci împotriva lui Ludovic Orban și să blocheze negocierile cu USRPLUS. În continuare, cele mai multe nemulțumiri la adresa USRPLUS vin din partea taberei pro-Cîțu, care nu a înțeles că trebuie să dea dovadă de maturitate pentru a guverna.

Războiul deschis din PNL este vizibil pentru toată lumea și nu mai există limite. Fără o ruptură puternică în interiorul coaliției de guvernare, moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi un eșec. Dar Marcel Ciolacu mizează doar pe un joc lung de uzură pentru PNL, conștient că această coaliție nu poate rezista la nesfârșit tuturor atacurilor pe care le suportă, atât din exterior, cât și din interior.

De ce Alexandru Rafila nu va fi premierul PSD

Alexandru Rafila este propunerea de prim-ministru. Vom discuta dacă moțiunea va trece (n.red. despre partidele care vor forma un nou guvern). Poate să fie și un guvern minoritar. Am exclus colaborarea cu PNL”, a spus Marcel Ciolacu în fața jurnaliștilor.

Strategia PSD de a-l propune premier pe doctorul Alexandru Rafila este una greșită în acest moment politic pentru România. Așa cum arată și situația din campania de vaccinare, românii nu mai au încredere în medici și nici nu-și doresc un stat sanitar sau o guvernare medicală, cu un personaj care s-a remarcat tocmai în pandemie. Oamenii s-au arătat exasperați de deciziile lui Raed Arafat sau ale altor medici care insistau cu carantina. Despre Alexandru Rafila nici măcar nu se poate spune că e un politician sau că poate convinge măcar un județ să-l voteze. Întrebările pe care trebuie să și le pună PSD sunt următoarele: Câți oameni îl pot urma pe Alexandru Rafila? Câți oameni ar vota cu Alexandru Rafila?

Pe de altă parte, Alexandru Rafila nu are nicio experiență în domeniul gestionării fondurilor europene sau al investițiilor. Să ajungă premier într-o perioadă în care România are de investit 29 de miliarde de Euro ar fi o dovadă de iresponsabilitate din partea PSD. România are nevoie de un premier apreciat de oameni, dar și capabil să coordoneze investițiile necesare.

Când PSD propune un premier precum Rafila putem înțelege că nu speră să aibă șanse să ajungă la guvernare. Medicul nu se bucură de notorietate la nivel național și nu este o locomotivă pentru partidul politic. Oricum electoratul PSD a criticat măsurile de carantină sau campania de vaccinare a Guvernului. Electoratul PSD provine, în mare parte, din mediul rural, unde oamenii nu cred în eficiența vaccinului sau îl refuză, așa cum arată și statisticile. Mai puțin de 5 milioane de români au ales până acum vaccinul, iar acest lucru arată că bătălia nu ar trebui să fie pentru voturile celor vaccinați. Pe viitor, nimic nu indică vreo creștere spectaculoasă și ritmul foarte lent arată tocmai reticența românilor când e vorba de medici și vaccinuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *