Skip to content
Puterea Știrilor Video

PSD vrea să știe unde sunt cele 30 de miliarde de euro împrumutate de Cîțu. Daniel Zamfir: ”Lucrurile sunt foarte puturoase acolo”

psnews.ro

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, într-un interviu pentru „Puterea Știrilor”, că „din punct de vedere economic, nu vom ajunge la normalitate în acest an, la acea revenire despre care vorbea Cîțu”.

Social-democratul susține că „anul a început din nou prost”, fiind împrumutați din nou bani în prima săptămână a anului, precizând că „deficitul bugetar a ajuns undeva la 10%, plecând de la 2,8%”.

„Mă tem că din punct de vedere economic nu vom ajunge la acea normalitate, la acea revenire despre care vorbea Cîțu. Deja suntem la început de an.

Din nou a început anul prost, din punctul meu de vedere. S-au și împrumutat iar cinci miliarde de lei în prima săptămână a anului. Practic, domnul Cîțu ne-a obișnuit să trăim pe datorie. De când este Cîțu, am împrumutat aproape 30 de miliarde de euro. Deficitul bugetar a ajuns undeva la 10%, plecând de la 2,8.

Este o diferență uriașă. Până la urmă, te întrebi ce au făcut cu banii. Comisia Europeană, printr-o scrisoare, ne-a anunțat pe toți că doar 1% din PIB a fost alocat pentru combaterea pandemiei. Întrebarea este legitimă pentru toată lumea: pentru ce ai împrumutat banii? De ce ai făcut atât deficit? Unde s-au dus banii?

Pensiile nu vrei să le mărești, alocațiile copiilor nu vrea să le mărească, bani în economie nu a băgat, ne confirmă Comisia Europeană. Au fost Ordonanțe de Urgență pentru 6 programe IMM Invest.

Doar unul abia este la început. Granturile acelea pentru HoReCa, capital de lucru ș.a.m.d. nu există. Nu au primit banii. Nu există acea infuzie de bani despre care vorbea la momentul acela Cîțu, fiind ministrul de Finanțe. El spunea atunci că niciodată în istoria României nu s-au băgat atâția bani în economie. Unde sunt acești bani?”, se întreabă Daniel Zamfir.

Senatorul a precizat că deși „Florin Cîțu a declarat la momentul când era ministrul de Finanțe că în economie s-a băgat 3,8% din PIB, Comisia Europeană ne-a anunțat că acesta (n.r.-Florin Cîțu) minte și că s-a băgat doar 1% din PIB”.

„Noi nu vedem de la domnul Cîțu decât niște declarații. Am băgat în economie 3,8% din PIB. Așa ne-a declarat. A venit Comisia Europeană și ne-a spus că este greșit, că domnul Cîțu minte și că a băgat doar 1% din PIB.

Mandatul trecut v-am spus despre faptul că am solicitat prezența Ministrului de Finanțe, nu numai eu, toți membrii Comisiei Economice a Senatului și cei de la Buget Finanțe, ca să explice lucru acesta. Este de interes public să știm ce s-a întâmplat cu banii. Pentru ce s-a împrumutat 30 de miliarde de euro, pentru ce plătim datoria asta 30 de ani încolo ca să ce?

Măcar să știm că s-au luat banii aștia ca să facem asta. Ori doar așa spunând că am împrumutat bani că a fost criză. Unde sunt banii? Pentru că ei nu sunt nicăieri. 

Nu îmi pun deloc speranțe în noul ministru, nu în sensul că aș avea cu domnul Nazare sau cu competența domniei sale, dar știu că domnul Nazare a fost impus în Guvern de domnul Cîțu tocmai ca fiind o persoană de încredere personală, tocmai să nu se afle lucrurile din Ministerul de Finanțe.

Vă aduc aminte că domnul Cîțu, ministru de Finanțe fiind, a promovat o Hotărâre de Guvern prin care a secretizat o serie de documente ale Ministerului de Finanțe. Care sunt acele documente secretizare?

Am cerut aceste informații. Se pot secretiza anumite informații, anumite documente, dar trebuie să spunem care este tipul informațiilor, nu informația propriu-zisă. Ori domnul Cîțu nu îl transmite”, a declarat social-democratul.

Întrebat de ce Florin Cîțu a secretizat anumite informații și documente, Senatorul PSD a susținut că: „Lucrurile sunt foarte puturoase acolo în Ministerul de Finanțe”.

”Aduceți-vă aminte că printre primele decizii luate de domnul Cîțu când a ajuns ministrul de Finanțe a fost aceea de a desființa Direcția Juridică, pentru că directorul Direcției Juridice și-a permis să cerceteze un dosar al familiei domnului Cîțu. Ei bine, în mod abuziv, domnul Cîțu a desființat Direcția Juridică. Instanța a constatat că este o decizie abuzivă și l-a repus în funcție pe directorul Direcției Juridice.

Mi-e greu să cred că domnul Cîțu dorește ca acolo să vină o persoană care într-adevăr să facă lumină în documente în Ministerul de Finanțe”, a conchis Daniel Zamfir.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *