Skip to content
Economie Societate

PSD vrea șefia ASF, deși PNL a preluat guvernarea: Eugen Teodorovici, Daniel Zamfir și Nicu Marcu, în cărți pentru ocuparea postului remunerat lunar cu peste 14.000 de euro

news.ro

PSD se folosește de faptul că încă are cel mai mare număr de parlamentari și cere în continuare șefia Autorității de Supraveghere Financiară, deși PNL a preluat guvernarea, iar Eugen Teodorovici, Daniel Zamfir și Nicu Marcu sunt în cărți pentru ocuparea postului, potrivit B1.ro.

Președintele ASF are un salariu de peste 14.000 de euro. După plecarea lui Leo Badea din fruntea instituției, interimatul a fost asigurat de primvicele Doina Dascălu.

Așadar, unul dintre numele vehiculate pentru șefia ASF este cel al fostului ministru Eugen Teodorovici. Acesta a ocupat, în trecut, mai multe funcții guvernamentale, precum cea de titular al portofoliilor de la Finanțe – în două rânduri – și Fonduri Europene. În plus, el a activat și în MAE.

Al doilea candidat este Daniel Zamfir, care a devenit cunoscut pe prima scenă politică prin inițiativele sale legislative referitoare la comportamentul băncilor de pe piață, dar și prin promovarea legii dării în plată. El chiar a recunoscut, că este luat în calcul, alături de Teodorovici, pentru șefia ASF.

Persoana care completează lista scurtă pentru principala funcție din Autoritate este Nicu Marcu, ba chiar el pare să fie principalul favorit, potrivit unor surse din PSD și ASF. Activitatea sa profesională se leagă strict de sfera economică, atât în zona universitară, cât şi în cea ministerială sau în managementul fondurilor europene. Nicu Marcu a fost şi deputat de Bacău din partea PNL în legislatura 2012-2016. din PSD și ASF.

Persoana care dorește să ocupe o funcție în Consiliul ASF are nevoie de studii superioare, o experienta profesională în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare, de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor şi să nu fie soţi şi nici rude ori afini până la gradul al treilea cu Preşedintele României, cu membrii birourilor permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului, ai Guvernului sau ai Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Toată lumea se aștepta ca negocierile pentru această funcție să debuteze abia în luna martie 2020, dar chiar și așa lupta pare să fi început deja. În aceste condiții, este de așteptat ca luna ianuarie să fie una de negocieri puternice. Oricum, validarea noului șef ASF va avea loc abia după încheierea vacanței parlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *