„Poate să existe un guvern minoritar și fără voturile PSD, dar noi nu vom vota. Ceea ce pot să vă spun sigur este că nu vom rămâne în forma actuală. Putem decide să intrăm în opoziție sau să reconfigurăm lucrurile în interiorul acestei coaliții pro-europene”, explica Sorin Grindeanu.

În acest context, se conturează mai multe scenarii. Primul ar fi rămânerea lui Ilie Bolojan la Palatul Victoria, cu un guvern minoritar, fără sprijinul PSD. Este o variantă posibilă, dar fragilă, care ar depinde de voturi punctuale în Parlament.

Un alt scenariu este căderea guvernului, printr-o eventuală moțiune de cenzură, urmată de negocieri pentru formarea unei noi majorități și, posibil, desemnarea altui premier.

Vineri a fost vehiculată și varianta unei reconfigurări a coaliției, în care PSD ar rămâne la guvernare, dar ar impune condiții noi, inclusiv schimbări la vârful Executivului. În acest context tensionat, liderul PSD nu exclude nici varianta de a prelua conducerea Guvernului.