Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a verificat, duminică seară, dacă staţiile de transport în comun au fost deszăpezite şi s-a arătat dezamăgit de modul în care firmele special plătite pentru această activitate au acţionat. ”Câte staţii de transport în comun necurăţate, atâtea amenzi aplicate”, le-a transmis Boc firmelor de deszăpezire, adăugând: ”Noaptea e lungă, puneţi-vă pe treabă”.
”Am ieşit să verific curăţarea zăpezii din staţiile de transport în comun din municipiu Cluj-Napoca. Mâine este 5 ianuarie, prima zi lucrătoare, iar, din nefericire, staţiile de transport în comun nu sunt curăţate în marea lor majoritate”, a anunţat, duminică seară, pe Facebook, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc.
Acesta a transmis un mesaj tranşant firmelor de deszăpezire:
”Câte staţii necurăţate, atâtea amenzi aplicate aveţi. Aşa că noaptea e lungă, puneţi-vă pe treabă dacă doriţi să nu aveţi amenda mâine aplicată pentru fiecare dintre firme care nu curăţă staţiile de transport în comun. Nu o faceţi gratuit, o faceţi pe banii clujenilor, avem pretenţii la servicii de calitate, dacă oricum sunteţi plătiţi”.
Primarul a menţionat că a filmat o staţie din zona centrală a oraşului:
”V-am prezentat doar una dintre staţiile pe care le am aici, în zona centrală. Mă gândesc ce e pe dincolo”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












