Puci Firea – Stănescu pe la spatele lui Ciolacu: la Mureș și Satu Mare, PSD a rupt listele comune cu PNL

Facebook-PSD

PSD fierbe și e aproape să dea în clocot: în lipsa premierului Marcel Ciolacu, plecat în Qatar, tandemul Gabriela Firea – Paul Stănescu a organizat o lovitură de coaliție, potrivit defapt.ro

Ciucă a anunțat liste comune

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, marţi, că în coaliţie s-a agreat, în principiu, să existe candidaţi comuni pentru preşedinţiile consiliilor judeţene Satu Mare şi Mureş.

Potrivit lui Ciucă, la Satu Mare urma să fie susţinut candidatul PNL, iar la Mureş, cel al PSD.

„Aseară am discutat pe cifrele din sondaje. A rezultat că există şanse serioase ca un candidat comun să poată să câştige judeţul şi la Satu Mare şi la Mureş.

Am agreat varianta de principiu şi azi (marţi – n.r.), la nivelul fiecărui partid, să se discute cu preşedinţii de filială şi vom avea o decizie în această seară. În principiu, este agreată”, a spus Ciucă, marţi, la Parlament.

Puci Firea – Stănescu cât lipsește Ciolacu

În aceeași zi, însă, acordul de principiu între echipele de negociatori ale PSD și PNL pentru candidaturi comune la șefia consiliilor județene Satu Mare şi Mureş a picat, potrivit unosr surse din coaliția de guvernare.

Echipa social-democrată, condusă de Paul Stănescu, ar fi susținut că vor exista interpretări politice în urma alianței care vizează direct posturile UDMR și că „e aberant să faci front anti-UDMR în Europa anului 2024”, spun sursele citate de stiripesurse.ro.

Astfel, PSD a susținut la negocieri că cel mai indicat ar fi pentru partidele din alianța de guvernare ca filialele județene din Satu Mare și Mures să aibă candidați proprii la Consiliile Județene.

„O să se meargă separat în cele două județe”, a transmis PSD către stiripesurse.ro, după ce i s-a solicitat un punct de vedere.

Va cădea Cîrstoiu?

Nemulțumirile în PSD stau să explodeze. Principalii adversari ai planurilor lui Marcel Ciolacu sunt Gabriela Firea și Paul Stănescu.

Nemulțumirea Gabrielei Firea are legătură cu eliminarea sa din postura de candidat al PSD-PNL pentru funcția de primar al Capitalei.

Paul Stănescu, pe de altă parte, consideră că Ciolacu a făcut prea multe concesii PNL.

Joi după-amiază, în joc a intrat și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, care a afirmat la Realitatea TV că este dispus să candideze la funcția de primar general în locul medicului Cătălin Cîrstoiu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL