Skip to content
Dolj Știri locale

Punctul de frontieră de la Bechet, reabilitat cu bani din bugetul județean

facebook.com/politiadefrontiera

Punctul de trecere a frontierei din orașul Bechet a fost reabilitat, lucrările derulate în acest sens fiind recepționate, luni, de către președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile și administratorul public al județului, Cosmin Durle.

Potrivit unui comunicat de presă remis de către reprezentanții Consiliului Județean Dolj, lucrările au inclus intervenții ample la nivelul acoperișului, refacerea tencuielilor interioare și exterioare, înlocuirea tâmplăriei sau modernizarea instalațiilor electrice și sanitare.

„Ne-am dorit și iată că am reușit să contribuim la îmbunătățirea condițiilor în care își desfășoară activitatea structurile a două instituții importante, Poliția de Frontieră și Direcția Vamală. Sunt peste 130.000 de euro alocați de Consiliul Județean Dolj pentru ceea ce, în definitiv, însemnă modernizarea acestei clădiri.

Intervenția asupra imobilului era cu atât mai necesară cu cât, așa cum ne indică și datele de trafic, punctul de trecere a frontierei din Bechet rămâne unul intens tranzitat. Spre exemplu, doar în ultimul weekend, pe aici au traversat granița aproape 500 de camioane și tiruri“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Contractul „Reparaţii curente clădire punct de trecere frontieră Bechet“, cu o valoare totală de 645.003,75 lei, inclusiv TVA, a fost derulat cu finanțare asigurată integral din bugetul propriu al CJ Dolj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *