Skip to content
Politică

Purtătoarea de cuvânt a lui Klaus Iohannis taxată din nou pentru gafele de pe Facebook

La nici câteva zile după ce a criticat organizarea Palatului Cotroceni, purtătoarea de cuvânt a președintelui Iohannis comite o nouă gafă. Tot pe contul personal de Facebook, Tatiana Niculescu Bran a anunțat că președintele României s-a întâlnit în cursul dimineții de marți cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Informația a fost publicată ulterior și pe site-ul oficial al Administrației Prezidențiale.

Această nouă gafă de comunicare a fost sesizată de jurnalistul Sorina Matei pe contul personal de Facebook. Sorina Matei spune, în postarea sa, că „o comunicare OFICIALĂ a celei mai importante instituții a statului român NU se face pe un cont privat de socializare”. Jurnalistul a continuat spunând că „deja nu mai cred că este neștiință, lipsă de experiență sau necunoaștere. Ce face doamna Bran este deja rea voință”.

„E chiar atât de greu de priceput că o comunicare OFICIALĂ a celei mai importante instituții a statului român NU se face pe un cont privat de socializare, printre pisici și alte lucruri? Se pare că e foarte, foarte greu .Deja nu mai cred că este neștiință, lipsă de experiență sau necunoaștere. Ce face doamna Bran este deja rea voință.

Doamna Bran n-a dat nici azi niciun comunicat de presă. A scris 4 rânduri pe facebookul ei. Probabil comunicatul îl vom avea după zeci de ore, copy paste de pe contul dânsei, la fel cum s-a întâmplat și ieri.

Prin această atitudine, doamna Bran nu înțelege că ea e în slujba statului, Administrației și nu statul, Cotroceniul, Administrația Prezidențială sunt în slujba ei și a conturilor ei.

P.S. Dacă președintele Klaus Iohannis va trimite o scrisoare oficială către Obama, Putin, CSAT va da un comunicat sau o potențială celulă de criză va avea ceva de comunicat public, totul se va regăsi pe contul personal al doamnei Bran. Printre ciucuri, franjuri și alte zorzoane existențiale.

LATER EDIT. După facebookul dânsei și numai după facebookul dânsei, doamna Bran a binevoit să dea și un comunicat la câteva minute. Important este că facebookul privat al cetățeanului Bran a rămas prioritar. Copy paste + o propoziție”, a scris Sorina Matei pe Facebook.

1 comentariu la “Purtătoarea de cuvânt a lui Klaus Iohannis taxată din nou pentru gafele de pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *