Purtătorul de cuvânt al BOR, despre „azilele groazei”: Este manifestarea Răului absolut

Inquam Photos / Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, comentează, joi, cruzimea cu care au fost trataţi vârstnicii din centrele aflate în ancheta DIICOT şi precizează că maltratarea acestora este manifestarea Răului absolut.

Bănescu o atacă pe Gabriela Firea, care a transmis că nu este implicată în acest caz şi nu a avut cunoştinţă de activitatea centrelor şi a asociaţiei vizate, deşi nu o nominalizează. ”Să spui că nu ştii ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferinţe inimaginabile, deşi eşti căţărat suficient de sus încât să poţi vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit «Doamne ajută» e proba supremă de abjecţie şi cinism”, a transmis Bănescu.

”Cruzimea este probabil faţa cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măşti. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit şi hâd al cruzimii. Când ea se manifestă în mod obscen faţă de bătrâni sau copii, maltrataţi ca şi cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd. Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă”, a scris, joi, pe Facebook, purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.

Acesta o atacă pe Gabriela Firea, deşi nu o nominalizează.

”Să spui că nu ştii ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferinţe inimaginabile, deşi eşti căţărat suficient de sus încât să poţi vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit «Doamne ajută» e proba supremă de abjecţie şi cinism. Creştinismul afişat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii şi confiscată antihristic de persoane adânc dedublate”, a mai scris Bănescu.

Un consilier al ministrului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, are calitatea de martor în dosarul deschis de DIICOT pentru infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, fals în declaraţii, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi delapidare, fapte comise în legătură cu administrarea unor centre pentru vârstnici şi persoane cu handicap mintal, unităţi administrate privat dar finanţate din fonduri publice.

Instituţia condusă de Gabriela Firea precizează că ”apreciază şi susţine eforturile autorităţilor de a cerceta reclamaţiile în legătură cu aceste cămine de bătrâni şi centre pentru persoane cu dizabilităţi din câteva judeţe din ţară”, considerând că ”acolo unde sesizările se confirmă, persoanele care se fac vinovate trebuie să răspundă în faţa legii”.

Anterior, Ministerul Familiei informase că Ligia Gheorghe şi-a dat demisia din asociaţia despre care Centrul de Investigaţii Media a scris că se ocupă de centrele unde bătrânii şi bolnavii erau trataţi inuman, deşi statul plăteşte pentru fiecare dintre beneficiari peste o mie de euro lunar.

„Ministrul Gabriela Firea nu are implicare în acest caz şi nu a avut cunoştinţă de activitatea centrelor şi a asociaţiei menţionate în această anchetă. În plus, singura legătură cu ministrul este faptul că în conducerea acestei asociaţii a făcut parte, pentru o scurtă perioadă de timp, unul dintre consilieri. Informaţiile puse la dispoziţia ministrului şi a ministerului de către doamna G. L. au fost că nu mai ocupă funcţia NEREMUNERATĂ de vicepreşedinte al Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz, demisia având loc în luna Martie 2022, la scurt timp după angajarea la minister. Acest lucru a fost probat cu cererea de demisie depusă de doamna G. L. şi înregistrată la sediul asociaţiei respective cu nr. 248/21.03.2022. De asemenea, doamna G. L. a informat instituţia că nu a urmărit modul în care asociaţia a dus la îndeplinire solicitarea sa, demisia fiind un act unilateral. Doamna G. L. a precizat că a aflat cu surprindere, abia când a fost contactată de jurnalişti la finalul anului 2022, că încă figura în acest Consiliu Director. Imediat după a solicitat explicaţii din partea conducerii asociaţiei şi a cerut urgentarea punerii în aplicare a cererii de demisie. În prezent, din informaţiile pe care le deţinem, doamna G. L. nu mai figurează printre membrii Consiliului Director al Asociaţiei. Doamna ministru Gabriela Firea nu are legătură cu centrele menţionate în ancheta respectivă şi nici cu asociaţia. Afirmaţiile privind legătura dintre ministrul Gabriela Firea şi doamna G. L., alta decât cea de prietenie şi colegialitate, sunt tendenţioase şi au rolul de a deforma realitatea”, a transmis, ministerul condus de Gabriela Firea.

De asemenea, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a ţinut să precizeze că nu are atribuţii pentru acreditarea şi/sau controlul căminelor de bătrâni şi/sau a centrelor pentru persoane cu dizabilităţi.

”Domeniul de activitate al asociaţiei menţionate, îngrijirea persoanelor adulte cu dizabilităţi, nu intră în atribuţiile ministerului”, a menţionat instituţia condusă de Firea.

Aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care acestea ar fi trebuit să primească îngrijiri, în urma celor 31 de percheziţii care au avut loc marţi dimnineaţă în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş, într-un caz de exploatare a persoanelor cu dizabilităţi sau în situaţii vulnerabile

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL