Skip to content
Politică Video

Purtătorul de cuvânt al BOR dezvăluie numele celui care a făcut cea mai mare donație pentru Catedrala Neamului EXCLUSIV

basilica.ro

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a fost invitat marți în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, moderată de redactorul-șef PSnews.ro, Marinela Angheluș.

Astfel, printre temele discutate în cadrul interviului video a fost și cea mai mare donație făcută Catedralei Mântuirii Neamului. Până în prezent, pentru lucrările de ridicare ale lăcașului de cult s-au cheltuit, potrivit purtătorului de cuvânt al BOR, aproximativ 105 de milioane de euro, dintre care 20 de milioane de euro reprezintă TVA. Catedrala Mântuirii Neamului este construită în proporție de 95%, în ceea ce privește stadiul „la roșu”, însă, potrivit Patriarhiei Române, cea mai mare biserică din România mai are mult până să fie finalizată.

„Din câte știu, cea mai mare donație primită, pe care o am eu la cunoștință este cea a domnului George Becali. Am înțeles că domnia sa a donat o sumă foarte mare de bani. L-ați putea întreba pe el ca să nu greșesc, dar este una dintre cele mai mari donații, dacă nu cumva cea mai mare donație a unei persoane particulare”, a spus purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.

Chestionat în legătură cu acțiunile de caritate ce vor fi făcute prin intermediul acestei catedrale, Vasile Bănescu a declarat că „ansamblul arhitectural, Catedrala Națională, conține în proiect clădiri adiacente care au și funcționalitate socială, culturală, medicală, filantropică. Mă refer la o casă pentru pelerini, mă refer la o casă în care va funcționa o policlinică, mă refer la un muzeu al creștinismului românesc, mă refer la un sediu al administrației patriarhale. Ceea ce vreai să spun este că această catedrală trebuie privită în trei registre: liturgic, cultural, simbolic. Este o catedrală care împletește toate misiunile bisericii: religioasă, culturală, socială și bineînțeles caritabilă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *