Puterea Banilor – Salina urbană

Uneori, trecerea de la munca în corporații de top la înființarea propriei afaceri este susținută de evenimente exterioare, chiar dacă ideea și-a făcut loc în timp, așteptând doar momentul potrivit.

Așa sună povestea Terra Salin, fondată de Mari Fecioru-Ivan, în plină pandemie, după o perioadă în care casa devenise și birou, și școală și loc de joacă.

„În perioada aceea, spune invitata emisiunii Puterea Banilor, „copilul, care avea nevoie de un părinte sănătos la creier a pus o presiune pe mine și cumva m-au împins lucrul acesta spre antreprenoriat, pe un drum despre care nu știam că va deveni pasiunea vieții mele, profesional și personal vorbind, pentru că în momentul de față nu este numai un job: până la ora 18.00 și de la 18.00, gata, s-a terminat pasiunea. Este ceva în care cred cu adevărat și pe care-l care construiesc zi de zi, cărămidă cu cărămidă. Este vorba despre un concept care nu exista neapărat în București și în România până acum 3 ani de zile, respectiv haloterapia – o metodă pe care eu încerc să o aduc cât mai aproape de părinți, de copii, acolo unde este nevoie”, afirmă Mari Fecioru-Ivan.

Deschiderea salinei urbane în perioada de restricții din pandemie, a ajutat afacerea, spune antreprenoarea, întrucât era singurul loc unde se putea sta fără mască. În timp, salina a evoluat, conceptul de spațiu destinat sănătății fiind îmbinat cu ideea de loc de cultură.

„Am adus din ce în ce mai multe evenimente la salină, într-un context în care nu se mai făcea absolut nimic în București. Ioga în salină, teatru, pictură pe figurine de lut, magie, ateliere de lectură, mai spune fondatoarea salinei urbane, care a deschis, între timp, încă un centru, tot în București.

Urmărește ediția în care este invitată Mari Fecioru-Ivan, fondatoarea Terra Salin, pe canalul nostru You Tube.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL