Skip to content
Politică

Puternica îngrijorare a lui Tăriceanu. Cum este afectat capitalul românesc de acţiunile justiţiei

Puternica îngrijorare a lui Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului. Cum este afectat capitalul românesc de recentele acţiuni ale justiţiei.

Prezent, vineri seară, la Antena 3, al doilea om în stat a atras atenţia asupra distrugerii capitalului românesc, prin atacurile puternice date de procurori împotriva oamenilor de afaceri autohtoni.

Vorbind despre avantajele Codului Fiscal, Tăriceanu a adus în discuţie reducerea impozitului pe dividende, măsură prevăzută în proiectul de act normativ. Astfel, susţine preşedintele Senatului, „cei care sunt întreprinzători vor putea să câştige mai mult şi să investească mai mult”.

„În primele 100 de firme din România, sunt 3 firme cu capital românesc. Capitalul românesc este extrem de slab. A fost afectat, în ultima vreme, nu doar de economie. (El a fost afectat în primul rând de criza economică). Dar, în ultimul an, nu doar de criza economică. Acum, să nu se înţeleagă că i-aş apăra pe cei care au făcut ilegalităţi. Nu îi apăr. Dar probabil că afacerile lor s-au dus pe apa sâmbetei, locurile de muncă s-au pierdut. Sunt îndreptăţit să-mi pun întrebarea: ce s-a ales de capitalul lor?” a comentat demnitarul.

În acest context, Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat că noul Cod Fiscal este un proiect de ţară, întrebându-se retoric: „Care este proiectul prin care putem să ducem România de pe locul 25 sau 26 pe locul 7 în Europa?”

De asemenea, Tăriceanu a explicat unde greşesc preşedintele Klaus Iohannis şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Cred că preşedintele greşeşte, pentru că datele, statisticile, realităţile economice îl contrazic. Greşeşte nu dintr-o abordare politicianistă. Nu cred că preşedintele poate să facă el singur această analiză. Dar o cunoaştere a economiei la nivelul realităţilor este indispensabilă. Acest lucru lipseşte, în momentul de faţă, la Cotroceni. (…) Este o abordare destul de limitată: în sensul că ne ocupăm numai puţin de Codul Fiscal, discutăm despre efectele asupra bugetului, dar nu discutăm puţin mai mult? Despre ce ar trebui să facă România, ca să-şi consolideze creşterea, să recupereze decalajele? Lucrurile acestea nu reprezintă o preocupare nici la Banca Naţională, nici la Preşedinţie. Preşedintele, prin poziţia lui neutră (aşa cum o descrie Constituţia), este singurul capabil să adune toate forţele politice în jurul unui proiect de ţară”, a mai spus politicianul.

1 comentariu la “Puternica îngrijorare a lui Tăriceanu. Cum este afectat capitalul românesc de acţiunile justiţiei

  1. Distrugerea capitalului autohton face parte din supunerea totala a coloniei. Codul fiscal trebuie dat la gunoi, trebuie sa ne imprumutam mai departe de la FMI (chiar daca nu mai este nevoie) sa dam toate resursele, toate padurile si sa cumparam produse facute cu materie prima romaneasca dar prelucrate de ei, la sume exorbitante. Asta este Romania lucrului bine facut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *