Vladimir Putin simplifică relocarea moldovenilor în Rusia. Printr-un decret, condiția cunoașterii limbii ruse a fost eliminată
Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret care le permite cetățenilor Republicii Moldova să se stabilească în Rusia fără a mai fi obligați să demonstreze cunoașterea limbii ruse, alături de cetățenii Ucrainei, Belarusului și Kazahstanului.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret care prevede modificări la programul de relocare în Federaţia Rusă, în virtutea căruia cetăţenii Republicii Moldova, Ucrainei, Belarusului şi Kazahstanului se pot muta în Federaţia Rusă fără a fi nevoie să demonstreze cunoaşterea limbii ruse, potrivit News.ro.
Pentru a lua parte la program, este suficient ca aceşti cetăţeni să deţină o diplomă obţinută după 1 septembrie 1991 într-o instituţie de învăţământ din afara Rusiei, unde predarea s-a făcut în limba rusă sau într-o filială de peste hotare a unei universităţi ruse, relatează NewsMaker.
Decretul extinde, de asemenea, lista potenţialilor participanţi, incluzând persoane născute şi anterior rezidente în autoproclamatele republici Donţeţk (DNR) şi Luhansk (LNR) din Ucraina, precum şi în regiunile ucrainene ocupate Zaporojie şi Herson.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News