R.Moldova a comemorat eroii căzuţi în conflictul armat de pe Nistru

Sursa foto: Facebook

R.Moldova a marcat sâmbătă Ziua Memoriei şi Recunoştinţei, în cadrul căreia au fost organizate evenimente comemorative pentru eroii căzuţi în conflictul armat de pe Nistru izbucnit în urmă cu 32 de ani.

Preşedinta Maia Sandu a depus flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul memorial „Eternitate” şi la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ea a subliniat obligaţia de a cinsti veteranii şi a-i comemora pe cei căzuţi în timpul luptelor de apărare a suveranităţii şi independenţei R.Moldova.

„Păstrând memoria luptelor de la Nistru din anul 1992, ne asumăm solemn să păstrăm în continuare pacea şi libertatea. Şi chiar dacă mai există forţe care încearcă să sădească neîncredere şi discordie între noi, o spun clar şi răspicat: nu vor reuşi – nici acum, nici pe viitor”, a punctat Maia Sandu, citată într-un comunicat de presă difuzat de Preşedinţia de la Chişinău.

 

De asemenea, preşedinta a afirmat că autorităţile sunt responsabile să aibă grijă faţă de cei care au luptat în războiul de pe Nistru şi să depună toate eforturile pentru reîntregirea paşnică a ţării, angajându-se să nu permită niciodată ca această tragedie să se repete.

„Decizia privind deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană reprezintă pentru ţara noastră o şansă istorică de a ne uni, cu toţii, în jurul unui proiect de ţară care să asigure un viitor în pace şi prosperitate pentru oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului – indiferent de limba pe care o vorbesc sau de comunitatea căreia îi aparţin”, a mai spus Maia Sandu, conform Ministerului Afacerilor Interne al R.Moldova.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: