R. Moldova. Abrudean – întâlnire cu Maia Sandu: Am reafirmat parteneriatul solid dintre țările noastre

Sursa foto: presedinte.md

Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, aflat în vizită la Chișinău, a reafirmat la întâlnirea avută, marți, cu pparteneriatul ‘solid’ dintre România și Republica Moldova.

‘Astăzi, la Chișinău, am reafirmat parteneriatul solid dintre România și Republica Moldova, alături de președinta Maia Sandu. Relația noastră este una specială, bazată pe prietenie, cooperare strategică și sprijin reciproc. România rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova. Continuăm să oferim sprijin concret în domenii esențiale: energie – pentru securitate energetică și independență; infrastructură – pentru dezvoltare durabilă; economie – pentru prosperitate comună. Susținem fără echivoc parcursul european al Republicii Moldova, iar România va fi mereu alături de Republica Moldova’, a scris Abrudean, pe platformele Facebook și Instagram.

Mircea Abrudean efectuează, marți, o vizită oficială în Republica Moldova, agenda discuțiilor incluzând intensificarea cooperării dintre cele două țări în sectoare cheie și parcursul european al Chișinăului.

Președintele interimar al Senatului s-a mai întâlnit cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și are planificate întrevederi cu prim-ministrul Dorin Recean și cu viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

Potrivit unui memorandum intern aprobat, luni, de Biroul permanent, și o delegație a Comisiei de cultură a Senatului, condusă de președintele Cristian Niculescu-Țâgârlaș, va efectua, în perioada 26 – 29 martie, o vizită oficială la Chișinău.

‘Vizita Comisiei de cultură și media este un demers de a continua și întări relațiile bilaterale dintre cele două foruri legislative’, se arată în document.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: