Skip to content
Republica Moldova

R. Moldova: Adrian Dupu, întâlnire cu Igor Grosu. 72 de tone de ajutoare umanitare pentru refugiaţii ucraineni, acordate prin DRRM

facebook

Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, afirmă că un total de 72 de tone de ajutor umanitar destinat refugiaților ucraineni din Republica Moldova a fost donat de România prin instituţia pe care o conduce în ultimele două săptămâni.

Dupu a avut o întâlnire cu Președintele parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, în cadrul căreia l-a asigurat că România va continua aceste acţiuni.

La Chișinău, alături de bunul meu prieten și al României, Igor Grosu, Președintele parlamentului Republicii Moldova.

Principala temă de discuție a fost situația actuală cu care se confruntă țara din cauza războiului și criza refugiaților.

Igor Grosu mi-a mulțumit pentru ajutorul României și în mod special pentru mobilizarea exemplară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

În ultimele 2 săptămâni, DRRM a coordonat și gestionat acordarea a unui total de 72 de tone de ajutor umanitar destinat refugiaților ucraineni din Republica Moldova.

L-am asigurat pe domnul Președinte că nu ne vom opri aici și că vom continua să ajutăm de fiecare dată. România, așa cum a reiterat ieri și Președintele Klaus Iohannis, este și va fi mereu alături de Republica Moldova”, a scris Adrian Dupu pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *