Skip to content
Republica Moldova

R. Moldova. Andrei Nastase, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Să o facem inteligent, deştept. Unirea Deşteaptă!

Facebook

Andrei Năstase, liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr din Republica Moldova, a lansat duminică un apel la unitate, în contextul eforturilor de susţinere din partea diasporei a „parteneriatul nostru strategic cu România și cel cu țărille din UE„.

Ziua românilor de pretutindeni, marcată în ultima duminică a lunii mai, mă găsește la Frankfurt, alături de Diaspora noastră minunată din Germania.

Marcăm împreună cu familiile conationalilor noștri de aici Ziua Oamenilor care și-au luat destinul de piept și au avut curajul să-și croiască drumul așa cum au considerat ei că este bine.

Vă mulțumesc pentru implicare, pentru faptul că v-ați înregistrat masiv pentru a contribui la deschiderea secțiilor de votare în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Este crucial ca, de această dată, să reușim. Să creăm o rezistență puternică și capabilă să deturneze intenția stângii oligarhice de a forma o majoritate parlamentară şi mai toxică decât actuala .

În viitorul Parlament vom avea o majoritate pro-europeană, națională, democratică, reformistă. Sunt sigur de asta pentru că suportul Diaporei noastre este exemplar, puternic și determinat. După 11 iulie, parteneriatul nostru strategic cu România și cel cu țărille din UE va fi determinant pentru ieșirea din criza prelungită și lărgirea substanțială a drumului nostru comun spre comunitatea europeană. Să o facem inteligent, deştept. Unirea Deşteaptă!

Să fiți sănătoși, dragi români, oriunde vă aflați, să vă aveți aproape familiile și să vă bucurați de tot ce este mai bun pe lume! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, este mesajul transmis de Andrei Năstase.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *