Skip to content
Republica Moldova

R. Moldova: Certificatul COVID-19, obligatoriu pentru cei deserviţi în interiorul restaurantelor

tripadvisor.com

Din 1 octombrie, certificatul COVID-19 este obligatoriu pentru persoanele deservite la mesele situate în interiorul unităţilor de alimentaţie publică. Sunt exceptate de la prezentarea certificatului persoanele deservite la terase, care intră în interior pentru a utiliza grupurile sanitare, şi persoanele care intră în local pentru a plasa comenzi şi a ridica produsele la pachet, fără a fi deservite la mesele din interior, transmite IPN.

Clarificările au fost făcute de Guvern la solicitarea Asociaţiei Naţionale a Restaurantelor şi a Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR).

Într-un comunicat de presă, MĂR precizează că, persoanele exceptate vor respecta normele generale de sănătate publică, inclusiv cu menţinerea distanţei fizice de un metru şi purtarea obligatorie a măştii, transmite adevarul.ro.

Persoanele desemnate din cadrul unităţilor de alimentaţie publică, care vor cere prezentarea certificatului COVID-19 din partea oaspeţilor, pot solicita prezentarea unui act de identitate, ca şi act confirmativ al apartenenţei certificatului COVID-19.

În cazul în care certificatul COVID-19 este fals sau aparţine altei persoane, reprezentanţii instituţiilor cu funcţie de control vor întreprinde măsurile care se impun de Codul Contravenţional în raport cu persoana care a prezentat documentul respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *