R. Moldova investighează securitatea la aeroportul din Chișinău

Aeroportul International Chisinau
Sursă foto: Chisinau International Airport

Republica Moldova a deschis o anchetă penală cu privire la condiţiile de securitate la principalul aeroport internaţional al ţării, după un schimb de focuri sângeros săptămâna trecută, care s-a soldat cu doi morţi în rândul personalului de securitate, a anunţat luni biroul procurorului general, relatează Reuters şi media de peste Prut.

Un bărbat de naţionalitate tadjikă, în vârstă de 43 de ani, este acuzat de sustragerea unei arme de foc de la unul din agenţii de securitate de pe aeroport, cu care a împuşcat mortal doi agenţi şi a rănit un civil după ce i s-a refuzat intrarea în Republica Moldova la sosirea, vineri, pe aeroportul internaţional din Chişinău, venind de la Istanbul.

Biroul procurorului general a declarat că suspectul se află în stare de inconştienţă la spital sub pază după ce a fost rănit în timpul incidentului armat şi că se află în arest preventiv pentru 30 de zile.

Totodată, procuratura a anunţat o anchetă privind „neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de către persoanele implicate în asigurarea securităţii pe aeroport”.

Preşedinta Maia Sandu a decretat pentru marţi o zi de doliu în Republica Moldova pentru victimele incidentului armat de la aeroport şi a acordat postum medalii celor doi angajaţi de securitate ucişi.

Procurorul şef interimar, Ion Musteaţă, a declarat sâmbătă că suspectul va fi judecat în Republica Moldova şi va face obiectul unei acuzaţii de crimă calificată dacă va supravieţui.

Suspectul este cetăţean tadjik şi a activat în trecut în calitate de poliţist în Tadjikistan, a declarat luni într-o conferinţă de presă şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Chişinău, Viorel Cernăuţeanu, negând că atacatorul ar fi fost membrul vreunei grupări teroriste, o informaţie apărută anterior în spaţiul public, potrivit Deschide.md.

„Inclusiv angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne din Tadjikistan, care au venit într-o vizită de documentare a cazului, au confirmat că persoana respectivă nu este membru al vreunei grupări teroriste. El este un criminal obişnuit, care a mai fost condamnat în Tadjikistan pentru crime asemănătoare, fiind eliberat înainte de termen. Este fost angajat al poliţiei din Tadjikistan, a activat timp de şapte ani în structurile de forţă, dar a fost concediat pentru acţiunile criminale săvârşite”, a declarat Cernăuţeanu.

Numele cetăţeanului din Tadjikistan, care a ucis două persoane, este Rustam Aşurov. Informaţia a fost confirmată de Procuratura Generală de la Duşanbe. Bărbatul era implicat în răpirea prim-vicepreşedintelui unei bănci din Tadjikistan şi era căutat de autorităţile din ţara de origine. După comiterea infracţiunii, acesta a fugit în Republica Moldova prin Turcia cu intenţia de a se ascunde în ţările Uniunii Europene, a indicat şeful IGP din Chişinău, citat de agenţia de presă Newsmaker.

Rustam Aşurov este internat la Institutul de Medicină Urgentă din Chişinău, în secţia de reanimare, conform publicaţiei menţionate, care citează o sursă familiarizată cu dosarul. Prognoza medicilor este foarte rezervată. Contactată de Newsmaker pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliţiei, Diana Fetco, a precizat că, într-adevăr, starea individului este „extrem de gravă”.

Potrivit şefului IGP, atacatorul era dat în căutare în Tadjikistan pentru răpirea unui om, însă autorităţile ţării asiatice nu apucaseră încă să-l dea în căutare internaţională. Astfel, el a traversat ilegal frontiera Tadjikistanului spre Uzbekistan, de unde a zburat spre Turcia. De acolo, el a luat avionul spre Chişinău.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: