R.Moldova: Maia Sandu a discutat cu reprezentanţii minorităţilor etnice despre referendumul privind aderarea la UE

Sursa foto: X

Preşedinta R.Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit joi cu reprezentanţi ai minorităţilor etnice cu care a abordat subiectul organizării referendumului privind aderarea republicii la Uniunea Europeană, informează MOLDPRES, care citează un comunicat al biroului de presă al Preşedinţiei de la Chişinău.

Maia Sandu a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană (UE) aduce o serie de beneficii pentru fiecare cetăţean în parte, indiferent de apartenenţa etnică, şi că UE pune un accent puternic pe protecţia drepturilor minorităţilor şi pe promovarea diversităţii culturale, oferind asistenţă financiară pentru susţinerea şi dezvoltarea comunităţilor care includ minorităţi etnice.

Preşedinta R.Moldova a declarat că aderarea la Uniunea Europeană înseamnă pace, mai multe investiţii în infrastructură, educaţie şi proiecte de dezvoltare locală, ceea ce duce la îmbunătăţirea nivelului de trai pentru toţi cetăţenii R.Moldova.

Totodată, Maia Sandu i-a îndemnat pe cei prezenţi să susţină şi să promoveze parcursul european al R.Moldova în comunităţile din care fac parte.

Preşedintele R.Moldova, Maia Sandu, a propus la începutul lunii martie organizarea în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale din noiembrie a unui referendum pe tema aderării europene a Moldovei. Pe 18 martie ea a adresat un apel către Parlament să iniţieze procedura de organizare a referendumului de aderare a R.Moldova la Uniunea Europeană şi a îndemnat societatea civilă la coordonarea eforturilor pentru a combate propaganda şi dezinformările, promovând în acelaşi timp beneficiile aderării republicii la UE.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: