R. Moldova: Maia Sandu a plantat puieţi de salcâm şi frasin în satul Frumuşica

Sursa foto: Maia Sandu

Multe instituţii publice din Republica Moldova, inclusiv Preşedinţia şi Guvernul au participat, sâmbătă, la campania de împădurire, unde au plantat peste 200.000 de puieţi, inclusiv stejari, arţari şi alte specii, în localitatea Mălăieşti din raionul Orhei.

Acţiunea face parte din campania naţională „Generaţia pădurii”, lansată în anul 2023, care urmăreşte reabilitarea fondului forestier degradat şi crearea de noi păduri, informează newsmaker.md.

Conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, peste 600 de angajaţi din ministere şi agenţii guvernamentale au fost implicaţi activ în acţiuni similare desfăşurate în peste 400 de locaţii din întreaga ţară. „Suntem mândri să facem parte din Generaţia Pădurii. Prin aceste eforturi, contribuim la un mediu mai curat, un aer mai proaspăt şi o viaţă mai sănătoasă pentru toţi cetăţenii,” a declarat Vodă.

Preşedinta Maia Sandu a mers în satul Frumuşica, din comuna Băcioi şi, alături de sute de voluntari, a plantat puieţi de salcâm şi frasin pentru a extinde pădurea din zonă.

„Le mulţumesc tuturor colegilor, localnicilor, tinerilor şi reprezentanţilor asociaţiilor şi companiilor, dar şi tuturor celor care azi, în diferite localităţi, s-au alăturat Generaţiei Pădurii, ca să ne putem bucura cu toţii de un viitor mai sănătos”, a spus preşedinta.

Citeşte mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: