Republica Moldova se va retrage din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunităţii Statelor Independente (CSI) până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, a anunţat joi seara preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu.
„Eu, împreună cu colegii, ne-am pus scopul ca până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare să le spunem adio. Care este rostul să ne aflăm în această Adunare Interparlamentară, când un stat membru fondator al acestei structuri a invadat alt stat membru fondator, Ucraina? Noi nu mai dăm curs la nicio invitaţie şi nu mai plătim taxa aceea de cotizare, colegii din opoziţie se mai duc, din banii lor, fac prezenţa. Noi însă avem o decizie politică asumată, până la sfârşitul sesiunii să spunem la revedere Adunării Interparlamentare a CSI”, a declarat Igor Grosu la emisiunea „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, preşedintele Parlamentului a menţionat că optează pentru paritate şi în domeniul diplomatic. Republica Moldova are în prezent şase diplomaţi acreditaţi la Moscova şi atât ar trebui să aibă şi Federaţia Rusă în cadrul Ambasadei de la Chişinău, a punctat Igor Grosu.
„Nu trebuie să ne facem iluzii că ei îşi vor schimba comportamentul, nu-l vor schimba, cum ne-au tratat, cu lipsă de respect, aşa vor acţiona în continuare. Acum se fac evaluări şi o să se vină cu o propunere în sensul acesta”, a mai spus Igor Grosu.
Jurnal TV menţionează că Rusia are acum 40 de diplomaţi la Chişinău.
Luna trecută, Igor Grosu a anunţat că a luat decizia de a iniţia procedura de retragere a Republicii Moldova din Adunarea interparlamentară a CSI şi a solicitat Guvernului să iniţieze procedura de legiferare a retragerii.
La rândul său, premierul Dorin Recean a spus că Adunarea interparlamentară a CSI nu a livrat pentru Republica Moldova niciun fel de beneficii. „Noi n-am putut rezolva conflictul transnistrean, noi în continuare avem armata rusă staţionată ilegal în Republica Moldova şi noi nu am fost protejaţi de diferite embargouri economice”, a punctat Recean.
Ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, a spus că instituţia pe care o conduce are 39 de acorduri încheiate pe liniile specifice de activitate cu CSI, iar zece dintre acestea sunt „sterile şi inoportune”.
Guvernul moldovean a aprobat deja denunţarea a două Acorduri cu CSI.
Săptămâna trecută, membrii Comisiei politică externă şi integrare europeană din parlament au decis ca Moldova să denunţe alte două acorduri încheiate pe platforma CSI. „Nu mai pot fi aplicate pe teritoriul ţării”, au spus membrii Comisiei.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News