Partidul Socialiștilor din Republica Moldova cere demisia ministrului moldovean al Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, după ce mai mulți infractori periculoși, condamnați la detenție pe viață, au fost eliberați pe fondul legii amnistiei. Ministerul Justiției nu a comentat această cerere.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) solicită demisia ,,imediată și necondiționată” a ministrului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
,,Partidul Socialiștilor din Republica Moldova își exprimă indignarea față de cazul șocant al eliberării a doi infractori condamnați la închisoare pe viață pentru fapte grave. Această decizie nu poate fi considerată o simplă greșeală, ci un rezultat al neglijenței, iresponsabilității și, posibil, al implicării conștiente a unor demnitari de stat, care se protejează reciproc. În orice stat civilizat, un astfel de scandal ar conduce nu doar la demisii, ci și la inițierea operativă a unor anchete, demisia guvernului și organizarea de alegeri anticipate. În realitatea noastră, însă, acest lucru nu se întâmplă. Pentru că sistemul judiciar din Moldova este sub controlul unei majorități politice care protejează nu legea, ci propriile interese”, se arată într-un comunicat de presă al PSRM.
Solicitați de ,,Adevărul”, reprezentanții Ministerului Justiției de la Chișinău au menționat că ,,nu comentează solicitarea PSRM”.
Scandal în partidul puterii
Săptămâna trecută, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea de la putere, a exclus-o pe Olesea Stamate din partid, cerându-i să-și depună mandatul de deputată după ce mai mulți infractori periculoși au fost eliberați pe fondul legii amnistiei, modificată de ea. În replică, parlamentara afirmă că este nevinovată.
,,Din cauza unui abuz de încredere, am votat o lege modificată de o colegă, specialist în domeniu, a cărei bună credință nu a fost pusă la îndoială la acea vreme. Suntem conștienți de efectele grave ale acestei scheme puse la punct de-a lungul a mai multor ani și anunțăm următoarele: Azi Olesea Stamate, prin decizia Biroului Permanent Național PAS, a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate. Îi cerem să-și depună mandatul de deputat, de care a făcut uz pentru a crea acest proces viciat.Trebuie să oprim imediat posibilitatea de abuz în baza lacunelor legislative”, a detaliat în data de 4 aprilie președintele PAS, Igor Grosu, care ocupa și funcția de președinte al Parlamentului de la Chișinău.
În aceeași zi, șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Anatolie Falca, a demisionat după ce șeful Cabinetului de miniștri, Dorin Recean, i-a cerut acest lucru.
,,Am solicitat demisia imediată a șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). ANP este tocmai instituția care trebuie să ia în calcul toate riscurile eliberării deținuților, nu să lase abuzurile să se întâmple”, a notat prim-ministrul Dorin Recean pe pagina sa de Facebook.
Infractorii eliberați
Scandalul a izbucnit după ce Alexandru Sinigur, alias Sinii, a fost eliberat la sfârșitul lunii trecute din Penitenciarul nr. 17 Rezina, unde își ispășea o pedeapsă pe viață pentru infracțiuni extrem de grave. Acesta a fost reținut din nou pentru un omor comis înainte de 2006, anul în care a fost arestat.
Alexandru Sinigur a condus o grupare criminală și a fost condamnat pentru infracțiuni extrem de grave comise în Moldova și Ucraina, după ce a fost extrădat din Rusia.
În același timp, Iurie Radulov, alias Babior, a evitat pedeapsa cu închisoarea pe viață în condiții aproape similare. Acesta a fugit din Republica Moldova, conform șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu.
Iurie Radulov, un interlop cunoscut din anii ’90, a fost liderul unei grupări de criminali din Republica Moldova, care ar fi comis mai multe omoruri, printre victime numărându-se oameni de afaceri și lideri interlopi. Mai mult, el ar fi avut un rol important și în crearea unei grupări din România, iar mulți dintre membrii de peste Prut au fost prinși și condamnați.
Membrii grupului au fugit din Republica Moldova și au fost dați în căutare internațională. Iurie Radulov a fost arestat în Bulgaria și extrădat la Chișinău.
Ambii au beneficiat de o lege privind amnistia, modificată în legătură cu împlinirea a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, votată unanim în 2022 de Parlamentul moldovean, inclusiv de opoziție. Mai exact, 56 de voturi au venit de la parlamentarii PAS și alte 20 de voturi din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News