R.Moldova: Partidul Social Democrat European își propune să consolideze polul proeuropean de pe stânga eșichierului politic să atragă în acest proces și alte formațiuni care împărtășesc viziuni similare, potrivit liderului PSDE, Ion Sula.
Acesta a declarat, în cadrul emisiunii Punctul pe Azi, de la TVR Moldova, că discuții în acest sens se poartă deja cu diverși lideri politici, dar a evitat să menționeze cine sunt aceștia. Potrivit lui, o astfel de inițiativă este încurajată și de social-democrații din România, conduși de premierul Marcel Ciolacu, partenerii politici ai PSDE din Republica Moldova.
„Partidul Social Democrat European are o comunicare foarte bună cu Partidul Social Democrat din România. Simțim și avem suportul acesta necondiționat de a face, în primul rând, transferul de experiență, pentru a crea o stângă veritabilă aici, la Chișinău”, a menționat Ion Sula.
În ultima vreme, în spațiul public au apărut mai multe informații, potrivit cărora, ar avea loc discuții între PSDE și MAN, condus de primarul Capitalei, Ion Ceban, și că s-ar lua în calcul chiar și o posibilă fuziune a celor două formațiuni. Mai mult, acest proiect ar fi încurajat chiar de social-democrații din România și personal de premierul Marcel Ciolacu. Deocamdată însă, niciuna dintre părți nu a confirmat aceste zvonuri, potrivit ziua.md
Totuși, faptul că aceste discuții există pare să fie confirmat și vizita recentă a liderului MAN la București și întâlnirea lui cu premierul român. Aceasta a avut loc la scurt timp după o întâlnire dintre Marcel Ciolacu și Ion Sula, urmată de un mesaj public transmis de liderul PSD România în susținerea candidaților PSDE calificați în turul doi de scrutin la alegerile locale generale din Republica Moldova, susține sursa citată.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News