Skip to content
Republica Moldova

R. Moldova: Virgil Popescu, discuţii cu Andrei Nastase despre colaborarea în sectorul energetic

Facebook

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că a avut luni o întâlnire de lucru cu Andrei Nastase, liderul Platformei DA, care a fost însoțit de o delegație a Parlamentului Republicii Moldova. Potrivit ministrului, discuţia s-a axat pe extinderea colaborării bilaterale în domeniul energetic.

Am discutat despre noile oportunități de colaborare în sectorul energetic, atât în ceea ce privește gazul natural, cât și energia electrică, acolo unde există un potențial imens de dezvoltare al relației economice dintre cele două state. România și Republica Moldova sunt state-surori. Dincolo de sentimentul de frăție este necesară susținerea efectivă, care se vede prin proiecte comune reale și concrete în domeniul energetic.

Am demonstrat, prin gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, că putem să derulăm aceste proiecte. Acum trebuie să continuăm și să dezvoltăm inițiativele energetice comune. Cred că sectorul energiei electrice reprezintă o zonă de interes și potențial.

Parcursul european al Republicii Moldova presupune și reformarea modului în care este administrat sectorul energetic din această țară, iar astăzi, în discuția cu prietenul meu Andrei Năstase, mi-am arătat disponibilitatea de a lucra umăr la umăr cu el și de colegii săi pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Totodată, i-am asigurat de tot sprijinul României în condițiile angajamentului pentru parcursul european al Republicii Moldova„, a mai scris Virgil Popescu pe pagina personală de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *