Radarul Invictus, coșmarul șoferilor: AI-ul te amendează pentru tot – viteză, telefon, centură și fum

Sursa foto: freepik

Veste proastă, pentru șoferi! Un nou tip de aparat radar, Invictus, dotat cu inteligență artificială (AI), este capabil să detecteze și să trimită amenzi pentru infracțiuni multiple, precum depășirea vitezei, vorbitul la telefon la volan, nepurtarea centurii și noxe.

Autoritățile din Spania introduc un nou tip de radar, inovator, capabil să detecteze mai multe infracțiuni, pe lângă depășirea vitezei legale, în încercarea de a îmbunătăți astfel siguranța rutieră.

Veste proastă, pentru șoferi! Radarul Invictus, cu AI, amendează viteza, telefonul, centura și fumul

Noul tip de radar, care a început să fie instalat recent pe drumurile din Spania, precum și pe elicopterele poliției spaniole, se numește Invictus și poate detecta simultan mai multe tipuri de infracțiuni.

Spre deosebire de radarele tradiționale, Invictus este „inteligent”. Dispozitivul monitorizează nu numai viteza vehiculelor, ci și comportamentele periculoase sau riscante ale șoferilor la volan, cum ar fi utilizarea telefonului mobil sau nepurtarea centurii de siguranță, și chiar infracțiuni de mediu, cum ar fi emisiile de particule fine, în timp real.

Cum funcționează radarul „inteligent” Invictus

Radarul Invictus utilizează o combinație de camere de înaltă rezoluție și senzori sofisticați pentru a analiza fiecare vehicul care trece prin raza sa de acțiune. Prin încorporarea tehnologiilor de inteligență artificială, acesta poate distinge încălcările regulilor/normelor cu o precizie impresionantă, potrivit producătorului.

Pe lângă descurajarea excesului de viteză, Invictus vizează comportamente care, deși adesea sunt trecute cu vederea, constituie pericole semnificative pentru siguranța rutieră.

Utilizarea telefonului la volan este una dintre principalele cauze ale distragerii atenției, iar acest radar poate identifica aceste infracțiuni chiar și la viteze mari.

În plus, Invictus are capacitatea de a detecta emisiile de particule fine ale motoarelor și poate ajut la combaterea poluării aerului, sancționând proprietarii autovehiculelor care scot „fum” pe eșapament peste limitele legale.

Introducerea radarelor Invictus în Spania face parte dintr-o strategie generală de îmbunătățire a siguranței rutiere și de reducere a numărului de accidente.

Datele colectate de Invictus vor fi utilizate pentru analize aprofundate, ce vor permite autorităților să înțeleagă mai bine comportamentul șoferilor și să adapteze politicile de siguranță rutieră în consecință.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: