Skip to content
Puterea Știrilor Video

Radu Carp, specialist în drept constituţional, arată ce NU s-a spus despre aplicarea referendumului: E o problemă mult mai spinoasă decât pare la prima vedere

Featured Video Play Icon

Invitatul celei mai recente ediții a emisiunii “Puterea Știrilor” a fost politologul Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, specialist în drept constituţional.

În cadrul ediției video, politologul a vorbit, printre altele, și despre cum poate fi aplicat rezultatul de la referendumul pe justiție inițiat de președintele Klaus Iohannis pe 26 mai, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.

Amintim că românii au votat masiv pentru punerea în aplicare a celor două întrebări propuse de șeful statului.

„Există un consens că e nevoie de o revizuire punctuală referitoare la rezultatul referendumului. Sigur vor începe discuții, pentru că trebuie să existe un proiect de revizuire care va trebui discutat în ambele Camere. Nu știm în ce formă va ieși de la Cameră și de la Senat. Dacă vor fi forme diferite, va trebui să existe o mediere între Camere. De asemenea, conținutul textului respectiv ar putea fi atacat la Curtea Constituțională. E posibil ca cei de la PSD să aibă o revelație că există din nou statul paralel și să îl atace chiar ei. Sunt foarte multe necunoscute în ceea ce privește punerea în aplicare. E o chestiune foarte sensibilă.

Una dintre întrebările la referendum făcea referire la OUG-uri și cum să fie atacate. Aici va fi o mare problemă pentru că este punctul cel mai delicat din Constituția României, referitor la OUG. Mulți au căzut în această capcană, să creadă că le pot elimina cu totul și să constate că uneori e nevoie de ele.

Iată acum o situație concretă: dacă PSD este de acord – și văd că idolii la care se închină doamna Dăncilă sunt Timmermans și Juncker mai nou – în acest context, mă întreb dacă PSD ar da OUG prin care ar abroga prevederile din legile justiției, cum ar fi privit acest gest? Pe de o parte, ar fi un gest care ar fi de așteptat pentru opinia publică? Pe de altă parte, ar încălca esența referendumului. Dacă nu modifici prin OUG, cât ar dura în Parlament să se ia din nou articol cu articol și să fie eliminate? Este o problemă mult mai spinoasă decât pare la prima vedere”, a declarat politologul Radu Carp.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *