Invitat în studioul Puterea Știrilor, Radu Magdin a explicat de ce absența președintelui Nicușor Dan de la Davos nu a fost resimțită: „Mai întâi, trebuie să fii cunoscut”. Potrivit analistului, președintele are la dispoziție doar câteva săptămâni să-și facă toate temele din fișa postului.
„Absența se simte, în primul rând, când prezența ta a fost simțită cu altă ocazie. Președintele nostru, fiind oarecum la început de relații internaționale ca președinte al României, el trebuie, în primul rând, să fie cunoscut de cât mai mulți lideri, de cercuri de business internațional, de organizații internaționale. Deci el este în etapa în care trebuie să caute notorietate, întâlniri bilaterale și multilaterale. În consecință, absența ta nu are cum să fie resimțită pentru că întâi trebuie să-ți simți prezența”, a declarat Magdin.
Exemplul brutal: „Băi, îmi este dor de el”
Expertul a dat un exemplu concret pentru a ilustra diferența: „Dacă el ar fi fost vreo 2-3 ani la Davos, ar fi avut niște discursuri de impact, apoi, dintr-o dată, nu s-a mai dus, venea lumea să spună: mai ții minte, președintele României, acum un an sau două, ce discurs, ce om serios, îmi e dor de el. Spre comparație, s-ar putea ca, la anul, dacă premierul Canadei nu va veni, lumea să spună: ții minte, anul trecut, ce discurs a avut…”
Cu toate acestea, Magdin participarea ar fi fost benefică:
„Acum, este un bonus prezența și categoric l-ar fi ajutat. Eu cred că l-ar fi ajutat și prezențarea la ONU în septembrie, eu cred că l-ar fi ajutat și Davosul și conferința securității munheneze și alte evenimente”.
Expertul a estimat că președintele Dan „are la dispoziție câteva săptămâni, până când probabil sondajele îi vor arăta faptul că trebuie să-și facă toate punctele din fișa postului”.
Expertul a subliniat, de asemenea, importanța comunicării în țară:
„Președintele nu ar trebui să vadă aceste angajamente externe ca fiind evenimente cu rezultat imediat ci ca ocazii pentru el de a transmită un semnal acasă – că România e prezentă și că face ce trebuie. Genul acesta de gesturi sunt mici victorii de imagine și de etapă care îl pot ajuta să câștige timp în timp ce duce bătăliile cu justiția, cu zona de nominalizare a șefilor din servicii…”.
Urmărește ediția integrală a emisiunii Puterea Știrilor, în care este invitat analistul Radu Magdin.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










