Radu Marinescu anunță că Ministerul Justiției susține reforma pensiilor speciale

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Justiției, Radu Marinescu a declarat, într-o intervenție la Digi24, că ministerul pe care îl conduce susține reforma pensiilor speciale, propusă de premierul Ilie Bolojan, dar „setul de propuneri comunicat de prim-ministru va fi discutat cu mediul judiciar, cu respectarea principiilor statului de drept”. Marinescu a punctat, referindu-se la reacțiile critice din spațiul public în legătură cu reforma pensiilor speciale că, pentru moment, este vorba despre „un set de propuneri, care reprezintă niște repere asumate politic de către coaliție pentru a se concretiza într-un viitor proiect legislativ”.

Întrebat despre reacția Consiliului Superior al Magistraturii, care a criticat dur, marţi, măsurile anunţate de premierul Ilie Bolojan, acuzând încălcarea pricipiilor constituţionale şi lipsa de consultare şi dialog, ministrul Justiției a subliniat că „în primul rând, trebuie înțeles faptul că nimeni nu își dorește ca în societatea românească să existe conflicte între anumite categorii profesionale”, adăugând că „inițiativa de reformare a câtorva pensii de serviciu a pornit de la redeschiderea unui jalon din PNRR, în contextul în care România își dorește să atragă toate fondurile disponibile.

Acest jalon trebuie, așadar, acoperit prin anumite demersuri legislative”.

Acesta precizează că au existat analize, discuții, s-au prezentat propuneri care sintetizează abordări ce pot constitui baza unui proiect de lege.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: