Radu Mazăre, amenințare directă pentru procurorii DNA. Ce pregătește liderul PSD

Radu Mazăre, cunoscut drept unul din cei mai aprigi adversari ai DNA, a lansat astăzi o amenințare directă ce îi vizează pe procurorii anticorupție.

Primarul Radu Mazăre susţine că are “documente devastatoare” pentru DNA, primite de la Ministerul Justiţiei din Liechtenstein şi pe care le va depune la ICCJ, iar în baza acestora va cere ridicarea controlului judiciar în dosarul în care este acuzat că a luat mită de la Avraham Morgenstern, informează mediafax.ro.

“Am o veste devastatoare pentru ăştia de la DNA: nişte documente devastatoare pe care le depun la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi eu şi Ministerul Justiţiei din România am primit documentul din partea Ministerului Justiţiei din Liechtenstein şi o să-l depunem la Înalta Curte săptămâna aceasta, când o să cer ridicarea interdicţiei de părăsirea a ţării”, a declarat joi, primarul Constanţei, Radu Mazăre.

“L-au primit oficial Ministerul Justiţiei din România, trebuie să răspundă la el. Este un protest adresat Ministerului Justiţiei din România de către ministrul Justiţiei din Liechtenstein privitor la modul în care au folosit documentele trimise de Liechtenstein. Orice probă care se obţine trebuie obţinută legal, printr-o comisie rogatorie”, a mai spus Radu Mazăre, conform mediafax.ro.

În dosarul în care este cercetat pentru luare de mită, primarul Constanţei, Radu Mazăre, este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit suma de 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul pentru construirea locuinţelor sociale din campusul social „Henri Coandă”. În acest dosar, Radu Mazăre este sub control judiciar, având interdicţia de a părăsi ţara.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: