Skip to content
Politică

Radu Mazăre, critici dure la adresa lui Klaus Iohannis

Edilul Constanței critică dur atitudinea prezidențiabilului Klaus Iohannis și este de părere că acesta nu a acceptat să participe la o dezbatere alături de contracandidatul său, Victor Ponta, datorită lipsei de idei coerente, logice şi clare, care să poată fi susţinute într-o confruntare politică.

„Ponta, mai ales pentru că a fost prim-ministru, ştie foarte multe lucruri, cunoaşte problemele în profunzime. (…) Cel puţin până acum, nu l-am văzut (pe Iohannis – n. r.) explicând şi spunând vreo idee coerentă, logică şi clară, care să se susţină. Probabil acesta e motivul pentru care fuge. Adică nu probabil, ci sigur”, a declarat Radu Mazăre, citat de Mediafax.

Totodată, Radu Mazăre a adăugat că i s-ar părea corect să aibă loc o astfel de dezbatere din simplul fapt că trebuie să „le spui oamenilor ce ai făcut, ce crezi, cum crezi, să ai argumente, să pui întrebări”.

Primarul Constanței a fost prezent, marți, la Curtea de Apel București, la un nou termen de judecată în dosarul în care este acuzat de retrocedarea ilegală a unor terenuri din Constanța. Magistratul care judecă cazul a decis amânarea dosarului cu o săptămână, până la data de 18 noiembrie, pentru ca expertul să aibă timp să depună mai multe concluzii.

1 comentariu la “Radu Mazăre, critici dure la adresa lui Klaus Iohannis

  1. Hai sictir Mazare.

    Tu si Johannis sunteti ca doua picaturi de apa. Tu un mafiot, ala traficant de copii si, se pare, avid colectionar de case.
    Ultima lui incercare: retrocedarea unui imobil de 11 apartamente din Sibiu, cu acte si marturii false.

    Mazare si Johannis ar trebui sa imparta aceeasi celula cel putin 25 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *