Radu Oprea, despre controalele pe Valea Prahovei: S-a constatat că sunt 1.057 de unităţi clasificate

Sursă foto: Facebook / Radu Oprea

Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Oprea, afirmă că verificările făcute de autorităţi în zona Văii Prahovei arată că, pe lângă cele peste o mie de unităţi de cazare clasificate, funcţionează ”multe alte” unităţi care nu sunt clasificate ca fiind turistice. Ministrul anunţă că planul de control al ministerului de resort se va axa pe identificarea acestora, în contextul în care o unitate turistică nu poate funcţiona legal dacă nu este clasificată.

”Este, în acest moment, un control care este gestionat de către Prefectul judeţului Prahova, există, de asemenea, Comandamentul de iarnă în care ANPC este prezent în toată zona superioară a Văii Prahovei. Sunt controale, sunt rapoarte pe care le fac în timp real, însă din constatările celor de la ISU – şi acesta este un lucru care va intra în planul de control al Ministerului Turismului – s-a constatat că sunt 1.057 de unităţi clasificate, de toate felurile, cu cereri de clasificare, dar că, în mod real, ar fi în teren multe alte unităţi care nu sunt clasificate”, a declarat Radu Oprea, vineri seară, într-o intervenţie telefonică la B1 Tv.
El a precizat că unităţile de cazare neclasificate nu pot funcţiona din punct de vedere legal, iar în acest context controaleleMinisterului se vor axa pe identificarea acelor unităţi de cazare care funcţionează ilegal şi determinarea acestora să intre în legalitate.
”Din punct de vedere legal nu au voie să funcţioneze neclasificate, aşa că planul de control al Ministerului Turismului va fi axat pe această chestiune, de a identifica pe cei care funcţionează neclasificaţi, aplicăm amenzile de rigoare, îi îndrumăm cum se pot clasifica în conformitate cu legea”, a adăugat ministrul Radu Oprea.
”Le-am explicat încă o dată cum trebuie să se conformeze legii, le-am spus că vom fi neiertători atunci când vom veni în control, dar ne aşteptăm să se conformeze cerinţelor legale. Acesta a fost dialogul cu antreprenorii, cu cei care sunt în zona Văii Prahovei. Cred că este corect să procedăm aşa”, a spus Radu Oprea.
Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: