Radu Oprea: Ordonanța privind salariile angajaților Agenției pentru IMM-uri, în proces de avizare

Radu Oprea

Angajații din Ministerul Economiei și-au reluat astăzi protestele. Salariați ai Agenției pentru IMM-uri l-au reclamat pe ministrul Ștefan-Radu Oprea că nu și-a respectat promisiunile și au amenințat că vor recurge la o grevă generală.

Sursa nemulțumirii o reprezintă termenele pentru soluționarea problemelor salariale, care nu au fost respectate.

Invitat marți la emisiunea Puterea Știrilor, ministrul Economiei, Antreprenorialului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, a comentat pe această temă, precizând că este  conștient de această situație, nefiind vorba despre o noutate.

Acesta a punctat faptul că există o ordonanță de urgență pe această temă, „care este în proces de avizare interministerială […] și  cu care ne dorim ca într-un timp cât mai scurt să intrăm în ședință de Guvern”.

„Birocrația, din păcate, presupune termene lungi de timp și sper ca lucrul acesta să fie și o învățătură pentru noi, pentru cei din minister, să înțelegem că atunci când promitem ceva antreprenorilor trebuie să ne ținem de cuvânt și când le spunem că vom soluționa într-un anumit interval de timp contractele pe care le-am semnat, cererile lor, aplicațiile, proiectele prin care au aplicat la programele noastre, lucrul acesta să se întâmple,” a menționat ministrul, prezent în emisiunea Puterea Știrilor, realizată de Marinela Angheluș.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: