Skip to content
Societate

Radu Soviani, întrebare-cheie după incendiul de la Matei Balș: „Nu poate să nu fie ok dacă nu există!”

psnews.ro

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, analistul Radu Soviani reacționează după tragedia de la Spitalul Matei Balș din Capitală, unde 5 persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite și transportate la spitalele din București. Analistul este de părere că președintele Klaus Iohannis și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, „nu trebuie să prezinte doar condoleanțe familiilor victimelor care au venit la spital ca să nu moară și au murit în chinuri”.

„E oare atât de greu să își ceară iertare, având în vedere că moartea lor violentă în locul în care au venit ca să nu moară se întâmplă la nici trei luni după tragedia de la Piatra Neamț?”, se întreabă Radu Soviani.

„#disonantacognitiva. Președintele Republicii (începând cu 21 decembrie 2014), 61 de ani, vaccinat – foto stânga cere Ministrului Sănătății, 37 de ani, vaccinat (la al doilea mandat de ministru) – foto dreapta, să facă ceva ,,magic”: „să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate din România și aștept cât de curând primele idei, pentru a putea demara această reformă”. Da? Primele idei, la 10 luni de la debutul pandemiei și 102 miliarde de lei (deficit bugetar) mai târziu.

Cei doi sunt în fața probabil celui mai dotat spital din România din prima linie împotriva COVID, Institutul Matei Balș, unde astăzi au murit în chinuri 5 persoane (4 carbonizate) în urma unui incendiu. Avizele? Okey… încă din noiembrie 2020, aripa de la București tocmai fusese renovată în timp ce spitalul de la Piatra Neamț încă fumega. Centrala termică a spitalului din prima linie? E ok și ea, pentru că nu poate să nu fie ok dacă nu există.

De vină? Cu siguranță Acarul Păun, deși tragedia se întâmpla la mai puțin de trei luni după ce alte 10 persoane bolnave COVID au murit tot în chinuri în sistemul medical la care au apelat ca să nu moară. Fotografia nu este făcută de Alexandru Nanău, ci de Administrația Prezidențială. În astfel de momente, cei doi din fotografia de mai jos nu trebuie să prezinte doar condoleanțe familiilor victimelor care au venit la spital ca să nu moară și au murit în chinuri. E oare atât de greu să își ceară iertare, având în vedere că moartea lor violentă în locul în care au venit ca să nu moară se întâmplă la nici trei luni după tragedia de la Piatra Neamț?”, scrie Radu Soviani pe pagina sa de Facebook.

 

 

 

 

 

 

 

Amintim că un incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 5.00, la parterul Institutului Matei Balș din București, care tratează bolnavi cu COVID, iar focul a cuprins patru saloane în care erau internați pacienți cu forme de COVID medii și severe, ținuți pe masă de oxigen. Trei bolnavi au murit carbonizați, iar o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eșuat. La câteva ore, o altă persoană – a cincea victimă – a fost găsită carbonizată în baie.

Peste 100 de pacienți au fost evacuați, fiind transferați în alte pavilioane ale unității medicale și la alte spitale din Capitală. Este a doua tragedie care se produce într-un spital din România în interval de câteva luni, după incendiul din noiembrie de la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, unde au murit 10 oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *