Skip to content
Politică

În ce dosar ar fi de fapt vizați Cătălin Harnagea și Dorin Marian

Jurnalistul Antena3, Radu Tudor, a explicat joi pentru Antena3 și pe blogul personal că fostul consilier prezidențial, Dorin Marian și fostul director al SIE, Cătălin Harnagea, ar fi de fapt vizați în dosarul EADS și nu în cel legat de șpaga din dosarul Microsoft.

Din sursele mele, Cătălin Harnagea şi Dorin Marian nu sunt vizaţi de DNA în povestea Microsoft, ci în dosarul EADS. Acum câteva zile a ieşit purtătorul de cuvânt al DNA, Traian Băsescu, şi a spus că există oameni importanţi care se regăsesc şi într-un dosar şi în altul şi că vor fi făcute conexiuni, vor merge anchetele mai departe”, a spus Radu Tudor.

”Interesant e faptul ca Sandu Georgescu a fost consultantul partii germane a marelui concern franco-german EADS in contractul de securizare a frontierelor Romaniei. Sunt foarte curios ce fel de reactie vor avea reprezentantii Germaniei. Cu atat mai mult cu cat ambasada Germaniei la Bucuresti era si este la curent cu absolut toate detaliile afacerii EADS din ultimii 10 ani”, a mai explicat acesta.

Jurnalistul l-a atacat dur pe șeful statului, precizând că ar exista o serie de coicidențe între declarațiile lui Traian Băsescu și acțiunile DNA.

„Traian Băsescu este vecin de birou cu procurorul care instrumentează acest dosar, vede absolut toate documentele, toate interceptările şi ştie care e planul de bătaie al procurorului de caz în aceste două dosare (Microsoft şi EADS-n.red.), iese şi ne anunţă în conferinţele de presă. În dimineţile următoare, se confirmă ce a spus Traian Băsescu”, a mai precizat Radu Tudor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *