Skip to content
Societate

Raed Arafat a vaccinat oamenii dintr-o comună din Mureș, acolo unde a fost inaugurată „Caravana vaccinării în mediul rural”

Facebook/ DEPARTAMENTUL DE SITUATII DE URGENȚĂ

Raed Arafat a mers, sâmbătă, să vaccineze populația din comuna Bălăuşeri, județul Mureș, acolo unde a fost inaugurată Caravana vaccinării în mediul rural.

Șeful DSU a precizat că foarte multe persoane în vârstă, vulnerabile, nu pot să ajungă la centrele de vaccinare dacă sunt organizate la distanţă, astfel că alături de autoritățile locale și de cadre medicale din județul Mureș a fost organizat un centru mobil.

Un centrul mobil de pregătire a populaţiei şi personalului de intervenţie a fost transformat într-un centru de vaccinare cu patru fluxuri, pus la dispozitia celor care au dorit să se imunizeze împotriva Covid-19.

Astăzi, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, cu Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, cu autorităţile locale din comuna Bălăuşeri, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al Judeţului Mureş, cu UPU – SMURD Târgu Mureş, STS, cu Comitetul Naţional de Vaccinare, cu toţii am organizat o acţiune în zona rurală.

Sunt foarte multe persoane în vârstă, vulnerabile, care cu greu pot să ajungă la centrele de vaccinare dacă sunt organizate la distanţă, cum sunt maratoanele de vaccinare, aşa cum avem acum la Sighişoara.

Noi am hotărât să venim cât mai aproape de ei. Centrul este organizat împreună cu IGSU, folosim caravana de pregătire a populaţiei, care a fost oprită din cauza pandemiei şi am transformat-o în centru de vaccinare cu patru fluxuri de vaccinare.

Microbuzele ISU merg după un program prestabilit la casele oamenilor care au anunţat în prealabil că vor să se vaccineze şi îi aduc la punctul de vaccinare, apoi în duc înapoi acasă„, a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU a remarcat implicarea Primăriei Bălăuşeri, care a reuşit să capaciteze în jur de 150 de persoane, arătând că implicarea populaţiei este extrem de importantă pentru a se putea renunţa la restricţii.

Pentru rapel urmează să se organizeze o nouă caravană peste două săptămâni, iar persoanele care au fost vaccinate în timpul acestei caravane vor fi aduse pentru cea de-a doua doză.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *