Skip to content
Social Știri

Raed Arafat, anunț îngrijorător: Piața drogurilor în România este în continuă dezvoltare

romaniatv.net

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat marţi, în debutul Reuniunii Coordonatorilor Naţionali ai UE în domeniul Drogurilor, că datele statistice privind consumul şi infracţionalitatea în domeniu conturează o „piaţă naţională ilicită în continuă dezvoltare„.

„Datele statistice şi informaţiile privind consumul de droguri şi infracţionalitatea la regimul drogurilor conturează o piaţă naţională ilicită a drogurilor în continuă dezvoltare, fiind identificate pe teritoriul naţional toate tipurile de droguri, inclusiv cele sintetice, concomitent cu creşterea prevalenţei consumului, aspect ce reclamă o abordare promptă atât din perspectiva sănătăţii publice, dar şi a siguranţei stradale. Într-un astfel de context, abordarea integrată şi pro-activă a fenomenului devine esenţială pentru gestionarea eficientă a acestuia. Astfel, înfiinţarea şi dezvoltarea unui mecanism de coordonare răspunde nevoii de coerenţă şi unitate, de acţiune strategică, conform cerinţelor europene în domeniu”, a precizat Arafat, în cadrul evenimentului organizat de Agenţia Naţională Antidrog.

Arafat a menţionat că Agenţia Naţională Antidrog a fost creată ca instituţie în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, rolul acesteia fiind acela de a oferi un răspuns „pro-activ, coordonat, rapid şi eficient” al instituţiilor statului, adaptat evoluţiei fenomenului drogurilor din România, dar şi din UE.

„Consumul şi traficul de droguri, ca fenomen caracterizat de provocări tot mai mari la nivel global, reprezintă unul dintre principalele riscuri şi vulnerabilităţi identificate la nivel naţional, fiind vizat cu prioritate pe dimensiune de ordine publică în strategia de apărare a ţării. Traficul şi consumul de droguri, ca ameninţare asimetrică, se manifestă la nivel social şi surprinde atât prin faţetele multiple de acţiune neconvenţionale, dar şi prin implicaţiile în planul ordinii publice şi al securităţii interne şi naţionale”, a precizat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, Constantin Negoiţă, a reamintit că reuniunile coordonatorilor naţionali în domeniul drogurilor sunt organizate semestrial, având ca teme de dezbatere politicile antidrog la nivel naţional şi european, tendinţele, riscurile şi provocările din domeniu.

„Pentru România, această reuniune reprezintă cadrul formal în care vor fi încurajate dezbaterile şi dialogul constructiv pe teme concrete, referitoare la coordonarea unitară a politicilor în domeniul drogurilor. În cadrul reuniunii vor fi supuse dezbaterii teme referitoare la bune practici din domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, sistemul legislativ şi arhitectura instituţională, aspecte de noutate ale fenomenului drogurilor, elemente de management şi abordări strategice, dar şi iniţiative şi proiecte naţionale şi europene. De asemenea, ne propunem ca prin această reuniune să promovăm la nivel european activitatea naţională din domeniul coordonării politicilor antidrog, rezultatele obţinute în domeniu, lecţiile învăţate şi elementele multiplicatoare”, a spus Negoiţă, relatează antena.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *