Skip to content
Societate

Raed Arafat, despre petrecerile de Revelion: Vom începe să vedem efectele cam la o săptămână – două

Inquam Photos / Octav Ganea

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, s-a arătat de părere că petrecerile de Revelion vor produce efecte sanitare ce vor fi vizibile „cam la o săptămână – două” distanță. Secretarul de stat a atras atenția că respectarea regulilor de protecție va influența măsura impactului.

Orice impact al unei aglomeraţii, al unei interacţiuni, mobilităţi mai mari, am învăţat foarte bine, cam la o săptămână – două începem să vedem efectele. Aceasta este situaţia. Acum depinde cât de mare va fi impactul şi depinde de cât de mult vom respecta regulile. Clar că nu toată lumea va respecta regulile, dar noi sperăm că majoritatea să respecte recomandările şi regulile”, a declarat șeful DSU, vineri, într-o conferință de presă, întrebat despre efectele petrecerilor de Revelion în contextul tulpinei Omicron a SARS-CoV-2.

Noile reguli sanitare permit restaurantelor să rămână deschise pentru întreaga noapte de Revelion, la o capacitate de 50%, iar în aer liber vor putea fi organizate evenimente fără limită de participare.

Secretarul de stat declara recent că restricțiile au fost ajustate la actualul trend pandemic.

Noi am echilibrat situaţia cu partea economică în perioada sărbătorilor. Nici nu puteam să menţinem restricţiile pe o durată foarte lungă, pentru că impactul economic devine foarte serios. Aceste restricţii s-au ajustat, s-au echilibrat cu situaţia pandemică în care ne aflăm, cu un trend descendent. (…) Sunt măsuri destul de serioase. Trebuie respectate, ca să putem să trecem prin perioada asta în siguranță, dar trăind mai aproape de normal. Situația pandemică la acest moment ne permite”, a declarat Raed Arafat, la Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *