Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă, referitor la incendiul de vegetaţie din judeţul Maramureş care a impus evacuare a zeci de persoane, că situaţia este sub control şi mai sunt zone unde fumegă şi unde se intervine terestru. ”Putem să spunem că incendiul este localizat”, arată el, menţionând că autorităţile vor evalua, duminică, situaţia pentru a stabili dacă oamenii evacuaţi se pot întoarce acasă.
Raed Arafat a declarat, duminică dimineaţă, la Digi 24, că incendiul de vegetaţie din Maramureş a fost localizat.
”Situaţia este sub control, doar fumegă în anumite zone la acest moment. (…) Se lucrează terestru pentru eliminarea lor. Putem să spunem că incendiul este localizat”, a arătat el.
Totodată, el a afirmat că duminică se va face o evaluare a situaţiei pentru a se vedea dacă localnicii evacuaţi se pot întoarce la casele lor. Arafat a menţionat că, în cazul în care nu va mai fi nevoie de intervenţia avioanelor Spartan ale Ministerului Apărării, s-ar putea face o solicitare pentru ca ele să fie trimise în judeţul Mehedinţi, la un alt incendiu de vegetaţie, izbucnit într-o zonă greu accesibilă. Acolo intervin deja, de mai multe zile, două elicoptere Black Hawk.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News