Skip to content
Politică

Raed Arafat, noi explicații despre cazul femeii care s-a aruncat de pe bloc

Procedurile de salvare ale femeii care a căzut în gol, vineri, de pe o clădire de pe Calea Victoriei, după circa 35 de ore de negocieri, au fost respectate, dar victima nu a cooperat, contactul verbal cu victima fiind imposibil, relevă raportul privind intervenția din zilele 21-22 mai, arată Agerpres.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, care a prezentat, duminică, raportul a precizat că folosirea pernei pneumatice, aduse de la ISU Argeș, a fost o soluție excepțională, care „nu însemna că i-ar fi salvat viața”.

„Noi folosim toate mijloacele posibile, nimeni nu poate fi sigur. Clădirea are 30 de metri, peste nivelul autorizat oficial prin cartea tehnică a pernei. Perna pneumatică a fost o soluție excepțională. Perna e folosită doar pentru persoanele cooperante care pot fi instruite”, a adăugat Arafat, citat de Agerpres.

Sursa foto: transilvania-tv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *