Skip to content
Social

Raed Arafat: Nu se pune problema ca românul cu coronavirus să fie adus în țară

news.ro

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus că românul care s-a îmbolnăvit de coronavirus pe vasul de croazieră Diamond Princess nu va fi adus în țară, ci va fi tratat la spitalul din Japonia în care a fost transportat după diagnosticare. Pe de altă parte, Ministerul de Externe ține legătura cu autoritățile japoneze, a spus el.

„Este unul dintre cei care s-au aflat la bordul acestei nave aflate în carantină. Regulamentul sanitar internațional prevede că la momentul în care apare o boală infecțioasă asupra unei nave, aceasta intră în carantină. Toți cei care se află la bordul acestei nave sunt monitorizați. În momentul în care cineva are simptome, este investigat. Dacă se confirmă coronavirusul, este transportat către un spital din Japonia pentru tratament”, a spus Raed Arafat la Digi24.

El a explicat că acest tratament a fost aplicat cetățeanului român.

„În momentul în care s-a confirmat că este coronavirus, autoritățile japoneze l-au preluat și l-au transportat la spital, unde va fi tratat. Nu se pune problema readucerii lui în țară în acest moment și nu se pune problema niciunei intervenții, decât că MAE ține legătura cu autoritățile japoneze și o să fie informat de situația lui. Noi sperăm să nu fie nicio problemă. Majoritatea, mai ales persoanele tinere, se vindecă”, a spus Arafat.

El a adăugat că deocamdată nu se știe dacă este vorba despre un membru al echipajului sau despre un turist. Pe vas s-au aflat 17 cetățeni români – 15 membri ai echipajului și 2 pasageri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *