Skip to content
Sănătate

Raed Arafat, semnal de alarmă în privinţa unei mutații a SARS-COV2: Nimeni nu garantează că nu ne vom trezi în scurt timp cu un număr mare de cazuri

Inquam Photos/Octav Ganea

Raed Arafat, șeful Departamentului de Situații de Urgență, a vorbit, marți seară, la B1 TV, despre măsurile prin care noile tulpini COVID-19 pot fi ținute sub control, în România. Potrivit acestuia, este foarte posibil să ne confruntăm cu un val provocat de noile mutații, însă principalele arme sunt vaccinul, distanțarea socială, măsurile de igienă, și carantinarea celor care intră în România.

În cazul acestor tulpini noi, încercăm să întârziem impactul și să avem cât mai multi vaccinați, dar nimeni nu garantează că nu ne vom trezi în scurt timp cu un număr mare de cazuri cu contagiozitate mult mai mare și sa ne întoarcem la faza în care să avem o presiune mare pe sistemul sanitar. Singura modalitate de prevenire este prin măsurile de carantinare a celor care vin din zonele respective și prin aplicarea în continuare a măsurilor de protecție, adică mască, distanțare, respectarea regulilor care sunt impuse în acest moment de autorități, chiar dacă multă lume nu mai are răbdare. Unii au sperat că dacă începem să vaccinăm totul se relaxează, nu e chiar asa.

Nu degeaba premierul vorbește de septembrie, 10 milioane de oameni vaccinați, pentru că atunci riscul de răspândire și de a avea o problemă mare cu virusul scade semnificativ dacă ai o astfel de cifra vaccinată„, a explicat Arafat.

În ceea ce privește măsurile de relaxare, Raed Arafat a declarat că rămân în vigoare restricțiile aplicate punctual, în zonele în care izbucnesc focare potențial periculoase. „În acest moment în care încă suntem în scenariul în care putem sa avem creșteri serioase din cauza noii tulpini și faptul că sunt putini vaccinați, restricțiile sau măsurile au rămas la fel, cele care includ scenariile verde, galben, roșu, care stabilesc anumite măsuri pe baza modului în care exista sau este situație epidemiologică într-un județ sau loaialitate. Mergem în continuare pe măsuri locale sau zonale nu generalizate, dar sunt niște reguli, fie bune sau rele, fie că unora le plac sau au ajutat la trecerea de la un prag la celălalt„, a spus şeful DSU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *